Cap. VI – Toate pe capul meu

Stau și gândesc. Gândesc și stau. Și fumez! Mai trag câte un fum din când în când cât să fie ok. Stau în biroul meu din primărie, noaptea, în liniște, cu telefonul închis și mă tot roade latura mea de obsesiv-compulsiv care îmi repetă în cap ca o placă de pick-up în creier ,, De ce m-a mâncat în cur să scriu în cv-ul ăla inginer ?”. Acum am lămurit-o! Nu numai că sunt un om cu o sumedenie de dușmani, pe care nu-i aveam când eram un nimeni care urlam în stradă acum 5 ani, pe valul ,,Colectiv”. Atunci puteam să zic că sunt orice. Clienții mei pe fonduri europene nu erau interesați de profesia mea. Nu mi-a cerut nimeni, nicodată vreo diplomă. Cu cât știam mai multe lucruri din mai multe domenii, cu atât era mai bine. Mai un GO, mai un curling, ilustrul anonim Coliban avea libertatea de a fi oricine visa să fie. Anonimatul ăsta era o chestie nemaipomenită. Acum mi-am dat seama. Și în 2016 când m-am trezit senator, am crezut că va fi mai bine. Un salariu mai bun, o muncă mai provocatoare, dar mai plăcută. Și acolo puteam să spun că sunt orice. La cât de grobieni și needucați sunt cei de la alte partide, colegi de-ai mei senatori, faptul că vorbeam engleză mă făcea să mă simt exact ca în zicala aia neoșă românească – ” Chiorul e împărat în țara orbilor”. Și acolo puteam să spun că sunt și inginer, și astronaut, și filosof. Oricum nu intersa pe nimeni. Eram un număr trecut în tabăra USR PLUS. Naiba a știut ( și creierul meu repetă – naiba, naiba, naiba ) că într-o bună zi, se vor urca pe mine și îmi vor scoate pe nas neînțelegerea aia cu Politehnica București. Chiar așa, am ajuns în toate, dar în toate ziarele și pe toate posturile de televiziune. M-am făcut de rahat, așa cum nu m-aș fi făcut nici dacă alergam dezbrăcat pe stradă cu tinichele legate de picior. Noaptea visez cum sunt judecat la tribunalul inginerilor.

    Mai trag un fum, profund și văd cum se năruie strategiile mele de a ajunge măcar ministru. Prea mult scandal a fost acum. Mai grav e că din interiorul partidului încep să pierd susținere. În naivitatea mea, am crezut că vor face zid în jurul meu și mă vor proteja. Că se vor lupta pentru mine. Nope, sunt niște oportuniști. Însăși Barna a s-a plâns de mine, că din cauza mea partidul are acum de suferit, și că probabil am reușit să pierd pentru partid 2% din electorat. De unde planul spunea că în Brașov vom fi o forță, după incidentul nefast a început să râdă lumea de mine ca de Dăncilă pe stradă. Pierd și susținerea celor mai mari susținători ai mei. Aud cum se ascut săbiile, ultrași din partid îmi vor capul . Și mă simt prost. Ce vor zice ficele mele despre tatăl lor peste ani? Că am fost un impostor, un fals, un mincinos? Ce prestanță mai am eu în fața oamenilor? Foarte iscusiți dușmani mai am, mi-au nimerit direct ,,Călcâiul lui Ahile”. 

    M-am îmbrăcat așa ușor spart și amărât cum eram, m-am târât efectiv spre mașină și am plecat spre casă. La o intersecție, cam la jumătatea distanței dintre primărie și casa mă oprește poliția. Deschid un pic geamul de la mașină cât să dau actele mașinii către agentul de circulație, și începusem să caut asigurarea, talonul, permisul, cartea de identitate. Și vine agentul la geam, se prezintă și îmi cere adeverința, dat fiind faptul că circulația este interzisă între orele 23 – 5. Mă uit la ceas, era exact ora 1 noaptea. Da. Adeverință? Eh, adeverință nu aveam. M-am blocat pentru un moment. Stai să vezi acum alt scandal. M-a luat cu fiori reci. Deja o vedeam pe Stoiceasca la Antena 1 cum zice despre mine că după ce că am mințit în CV, mai umblu și noaptea fără adeverință, și fumat bine la volan. O să apar pe toate site-urile de știri, și pe la toate televiziunile ca fiind cel mai mare ratat în viață din România. Am prezența de spirit și-mi dau masca jos, și mă prezint. Și zic că vin de la birou, și fiind atât de ocupat am omis să îmi iau adeverința de pe birou. Și zic că îmi recunosc vina, și să îmi întocmească proces verbal de contravenție, pentru că sunt vinovat, am greșit și asta e, am 15 zile să plătesc amenda. În gândul meu vroiam să scap cât mai ieftin, gata am recunoscut, plătesc și nu mai zice Alexandra Stoicescu și cu Gâdea nimic rău de mine. Dar agentul de la rutieră, băgându-mi lanterna în ochi, mă întreabă dacă am consumat ,,ceva”, pentru că am pupilele un pic cam dilatate. O fi de la cofeină, zic eu, am băut câteva cafele ca să pot să lucrez. Și mă întreabă dacă am ceva împotrivă la a face un scurt test antidrog, că așa e norma, așa e obligat de uzanțele instituției, când depistează un șofer cu pupilele dilatate care e și un pic nesigur când vorbește, și care clipește greu, să fie verificat cu testul antidrog. Eu, înghițind în sec, îi spun că e ok, domnule agent, cum credeți dumneavoastră de cuviință. Și agentul pleacă la mașină ca să pregătească aparatura. Aoleu, în ce belea o să ajung, nici demisia de onoare nu mă mai scapă din asta. Voi fi spânzurat, belit, tras pe roată, ars pe rug și spintecat în același timp de către presă. Vaaaai, nu pot să cred ce urmează să se întâmple. Așa un ghinion n-am avut în viața mea. Deschid rapid telefonul, îl sun pe Hossu și îl întreb unde e. Norocul meu că nu dormea, norocul meu că era aproape, norocul meu că a răspuns la telefon. Îi zic să vină repede, îi spun unde sunt, în față șa ,,Dermato”, îi explic în doi peri care este situația și îi spun să nu oprească la semnalul celor de la rutieră, să treacă în viteză, ca să plece după el echipajul, că e groasă. Foarte, foarte groasă. Și Hossu zice ok. Închid telefonul și aștept. Conform calculelor mele, în maxim 4 – 5 minute, va trece val vârtej pe lângă noi, și voi scăpa cu basmaua curată. Și stau în mașină, aștept, vine agentul la geam, eu mă fac că vorbesc la telefon, îi fac semn să aștepte un pic, mă mai foiesc eu un pic, sună telefonul în timp ce îl aveam la ureche, răspund, era Hossu. Mă uitam și în ochii agentului, mă uitam și în retrovizoare, și deodată văd farurile unei mașini, cred că aveam mai mult de 100 km/h. Și trece pe lângă noi mașina, mai mai să dea jos agenții de la rutieră. Avea o viteză de nici nu i-am văzut numărul. Am respirat ușurat, când am văzut că au sărit ambii rutieriști în mașină și au plecat în cursă după Radu. Era clar, dacă nu plecau după el, sunam eu la 112 și apoi chemam presa. Ziceam că am ieșit în inspecție pe străzile orașului, ca să văd situația din teren cu ocazia pandemiei. Titulurile ziarelor ar fi scris acum despre un Allen Coliban hărțuit de poliție, nu despre un Allen Coliban prins și fără adeverință, și ușor afumat. Am închis de tot telefonul și am plecat repede spre casă, asta e, dacă mă sună cineva, eram acasă, dormeam de mult. Toate în regulă! 

    A doua zi dimineața, am deschis ușor Facebook-ul. Nimic despre incidentul de ieri seară. Nici un mesaj, nici un apel. Nimic. Mă duc liniștit la birou și pe ora 11 îl sun pe Hossu. Răspunde și îmi spune că a venit la punctul de întâlnire așa cum i-am transmis, dar nu mai era nimeni acolo când a ajuns el, și că a venit după aceea și a văzut că mașina o aveam parcată în fața casei. M-a tot sunat el, dar aveam telefonul închis și a plecat. Am rămas un pic uimit. Da, poate chiar am avut noroc chior. După care mă întreabă ce căutam la ora aia pe stradă respectivă, că nu este chiar drumul între primărie și casă. Îi amintesc că am spus că m-au oprit în fața spitalului de Dermatologie, și că el, spitalul e pe drumul meu spre casă. La care Radu râzând îmi spune că spitalul respectiv nu mai e demult acolo, că clădirea e o retrocedată, și că secția de dermatologie s-a mutat la Spitalul Astra de vreo 10 ani. El pe acolo a trecut cu 120 km/h. Da, acum mi-am amintit, așa spusesem, că sunt în fața spitalului, nu în fața fostului spital. ,, În față la Dermato”, exact așa spusesem. Am închis telefonul și am picat pe gânduri. Din nou! A câta oară în ultimele zile? 

    Și acum e acum. A fost baftă chioară sau cineva, știe el cine, e cu ochii pe mine? Vom vedea. Cât de curând.

 

Alien

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

( Text publicat pe site-ul infobrasov.net )

Leave a Reply

Your email address will not be published.