După ce de un an și ceva face turul televiziunilor, pledând pentru prevenție, Tanti Mahler își arată îngrijorarea, cităm „ Mă îngrijorează faptul că suntem pe un val ascendent, pe un număr care creşte, un număr de cazuri care creşte de la o săptămâna la alta, mă îngrijorează faptul că în ţările din jurul României numărul de cazuri creşte extrem de mult şi intră treptat din zona galbenă în zona roşie, că ţări care au procent de vaccinare mai mare decât România impun restricţii ceea ce înseamnă mască purtată, limitarea adunărilor, adică restricţii pe care le cunoaştem şi la care din păcate probabil vom ajunge şi noi în această toamnă, ţinând cont de faptul că urmează cu certitudine foarte mare ca numărul de infectări să crească şi în România deoarece statistic vedem că lucrurile o iau în acea direcţie”.
( Select Imobiliare Brasov – servicii imobiliare complete – vanzari si inchirieri case, vile, terenuri, apartamente, spatii si alte imobile. www.select-imob.ro )
După care ne mai explică odată, ca să ne intre bine în căpuț, cităm „ La Marius Nasta avem o situaţie foarte bună în acest moment, nu avem pacienţi internaţi. Pacienţii care au venit au avut nevoie de evaluări de zi. Am avut şi pacienţi vaccinaţi care au trecut prin boală, dar au avut simptomatologie extrem de uşoară, simptomatologie care s-a remis în două, trei zile şi atenţie cel puţin la cazurile pe care le cunosc eu au fost pacienţi care au petrecut în aer liber fără mască într-un mediu în care apartent toată lumea trebuia să fie vaccinată sau cu test făcut”.
( Reclama ta, aici ! )
Tanti Beatrice, toți ăștia care o mai ardem pe o limbă „ străineză” și mai avem și altceva pe telefon decât TikTok și Facebook, suntem conștienți că vine „ gaia-mațu” din nou să ne caute pe la plămâni. Mai bine ai pune o vorbă bună la Cîțu-Mîțu să impulsioneze campania de imunizare, ca să nu ne mai plimbăm pe străzi mâine-poimâine cu masca pe figură. Că e cam trist cum stăteau cei din personalul angajat pe la centrele de vaccinare cu țigara în bot pe la colțul clinicii din lipsă de mușterii. Că mușteriul e la mare, sau stă în trafic acum, n-are nici o gară cu politica guvernului, îl doare la șlap.
Mai e mult până departe!
Dan VÂJU
informatiabrasovului.ro