USR PLUS – Paradoxul trotinetei și călcatul pe iarbă

Ce îmi plac mine USR PLUS-iști, ceva de groază. Unii dintre ei fac treabă ca lumea, își bagă nasul în oale uitate de lume, vor să dea sistemul peste cap, și culmea, le iese, unii dintre ei sunt slabi de înger și se mișcă leșinat. Dar leșinat de tot.

Campioni pe sate de la USR PLUS sunt Drulă și Năsui. Ăștia doi chiar au ceva de demonstrat, au intrat în ministere pe cai mai și se pare că le merge treaba unsă. Nu că ar fi ei geniali, ci că au proptele serioase. Băieți de viitor.

Campioni la dat cu mucii în fasole și înmuiat mânecile de la sacou în tocană sunt Barna și Coliban. Și mai sunt câțiva care vin tare din spate, ca de exemplu Emanuel Ungureanu care știe el sigur că Cîțu e consumator de nelegale. Că dacă tot e de dat cu rahat în ventilator, de ce să lase rahatul la voia întâmplării, când poate zbura nestingherit.

( Citește și – Jurnalul lui Alien – )

Bine, Drulă a intrat în minister și plin de microfoane și grabnic scriitor la DNA, dar aproape zilnic mai apare dinspre el către public câte o licitație, câte un studiu, câte o chestie ce are legătură cu drumurile noastre cele de toate zilele. Se mișcă cu talent, e eficient, nici n-ai zice că e de la USR PLUS.

 

Năsui o arde și el cu proiecte legislative ce acoperă lacune ale sistemului ,repară o serie de inechități și scoate la lumină spații obscure, create special pentru ciordeli și combinații. Mai trage și câte un șut în cwr sinecuriștilor de lâncezeau prin posturi de administratori speciali. Se mișcă cu talent. Ultima găselniță este despre debirocratizarea comerțului ( Link – https://bit.ly/3D2uEjQ ).

Și la lista cu „ așa da” îl includ și pe Stelian Ion de la Justiție, care se tot ia în piept cu toată lumea pe tema SIIJ ( Secția de investigare a infracțiunilor din justiție ), pe care o vrea desființată. Și UDMR e dușmanul declarat a lui Stelian Ion. Bine, ăsta săracul va dispărea repede de pe radarul lui Cîțu, prea are joc necontrolat și deranjează.

 

( Citește și – Emanuel Ungureanu ( USRPLUS ) – „ Știu că domnul Cîțu ar fi consumat droguri” – https://bit.ly/3yXyhVT )

 

Aș adăuga-o pe listă și pe Clotilde Armand pentru vocația de a se lua la trântă prin tot Sectorul 1 cu PSD-ul. Bravo ei, are plămâni.

Dar stai așa că vine și reversul medaliei. Șoc și groază. Și maturitate politică zero.

 

Autosabotorul de profesie, Barna, care dă cu oiștea în gard de fiecare dată când are prilejul, a umplut pampers-ul personal când, delegație având din partea partidului să-l bage în corzi pe Cîțu, i s-au aburit ochelarii când Cîțu i-a arătat verbal care e mai „ mare în grad”.

 

Dacă îl luăm la pachet cu omul lui Macron, Dacian Cioloș, care își dorește cu sinceritate ieșirea de la guvernare a USR PLUS, avem de un cuplu Stan și Bran. Bine, Cioloș încă se visează prim-ministru, se visează președinte, se visează, se visează, se visează. Realizăm faptul că Cioloș îi încarcă bateriile lui Barna ca să se ducă să se dea cocoș pe la Cîțu, dar nici Cîțu nu prea e dus pe la biserică, deocamdată îi întoarce portofelul lui Barna ca în față la casa de schimb valutar.

 

Alt campion absolut, lăsat la urmă din motive evidente, protagonist ar rubricii „ Cascadorii râsului”, este Allen de sub Tâmpa. După ce și-a luat-o urât cu afacerea P&P, de-l pomenesc instanțele de judecată, și brașovenii l-au introdus pe pomelnice, coborându-l dintre sfinți de fiecare dată când bagă bani în parcometre, angajând o avocată care „ l-a prins pe Dumnezeu de picior ”, și după ce o altă instanță l-a condamnat la plata a foarte multe zeci de mii de euro pentru că așa a vrut mușchii lui de haștagist, să nu pună în aplicare o hotărâre judecătorească, acum își face un titlu de glorie din a da brașovenilor voie să calce pe iarbă în parc. Da, știu, atât s-a putut. Dacă nu s-a putut cu parcarea, măcar cu iarba să o scoată la liman. Din ascunzișul lui de la Primăria Brașov, de unde nu dă ochii decât cu liota de consilieri personali, izolat în birou, pentru că doar izolat nu face erori, încă suspină după postul de senator, post în care dormea liniștit. Și personaje interesante din partid îi „ mănâncă din traistă”, îl vând și îl cumpără zilnic pe la toate colțurile de stradă, la marea combinație chiar în văzul lumii, fără rușine.

 

( Citește și – S-a umflat haștagismul în USR PLUS. Bine, s-a umflat cam degeaba – https://bit.ly/3iRm0g9 )

 

Asta e, s-a născut talent și a îmbătrânit speranță. Că treabă a făcut și face doar din buzișoare. Ba, stai așa, a rezolvat-o cu pasajul Fartec, ctitorie de neegalat printre ctitoriile Bașovului. Și acum o dă cu iarba. Și cu rolele în parc. Ca să fie brașoveanul fericit.

 

Și doar am zis, la Brașov, USR PLUS avea echipă de Champions League, dar așa e jocul, se joacă cu rezervele. Pentru că putibonderia de partid a hotărât că titularii, ăia care au ficat să sară la gât, să fie „ demisionați” din partid, pentru slobozenie la gură, sau să fie trecuți pe linie moartă.

 

Paradoxul trotinetei de partid! Ăla care vrea și poate e concediat pentru că a deranjat. Trăiască nevolnicia că e multă.

 

Să luăm cu iarbă!

 

Dan VÂJU

#InfomatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

https://bit.ly/2W0q9W9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *