N-am mai așternut de mult gândurile mele între coperțile acestui jurnal virtual. Fie n-am avut timp, pentru că timpul este cea mai de preț resursă pe care o utilizez acum, fie am fost foarte obosit. Pentru că a conduce o instituție de talia Primăriei Brașov este o sarcină deosebit de grea. Cel puțin pentru mine. Pentru că îmi doresc să schimb strategiile și mentalitățile care conduc acest oraș. Tocmai de aceea am plecat pe acest drum anevoios.
Firește, pare inovativ, chiar înaintea timpurilor aș putea spune, ceea ce se teoretizează, în opinia mea, ca fiind ideal pentru administrarea orașului. Și se pare că, din păcate, nu mă fac bine înțeles. Și plata pentru acest păcat este furia pe care o atrag din partea oamenilor obișnuiți, de pe stradă, de pe facebook, precum și furia presei.
( Citește și – Liniște și răbdare! Avem turiști de weekend – https://bit.ly/3B4DOdQ )
M-am hotărât să reînnod tradiția de a scrie acest jurnal, mai ales că noaptea trecută am avut un vis. Și îmi doresc foarte mult să-l imortalizez în câteva cuvinte simple, pe această coală albă de hârtie, sursa de debut a inspirației universale.
Se făcea că era 23 August, și ne pregăteam de defilare. Acum nu mai vorbim de PCR. Partidul Comunist Român este mort, și îngropat, damnat virulent de către oameni. Acum avem partidul unic USRPLUS, partidul celor care muncesc. Din taste. Tot oameni ai muncii sunt. Și la nivel ideologic tot Marx și Lenin stau la bază. Pentru că asta înseamnă progres. Și se făcea că tribuna era pusă ca de obicei în Parcul Central, chiar vis-a-vis de clădirea telefoanelor. care acum este un hotel în construcție. Și pe tribună erau imaginile lui Marx, Engels și Lenin pe partea stângă, Barna, Ciloș și Ghinea pe partea dreaptă. Numai că nu mai erau pe cartoane, erau proiecții laser. În tribună era toată conducerea USRPLUS locală, în frunte cu mine și colega mea Flavia Boghiu. Lumea ne ovaționa, ne privea drept eliberatori de drept și de fapt ai orașului.
Tribuna era flancată de standuri de la Starbucks, McDonalds, Burger King și KFC. Precum i de standuri cu produse vegane. Un deliciu!
( Citește și – Coliban + Flavia + Dragoș David = LOVE! – https://bit.ly/2Wd4vxS )
A început defilarea în ovațiile mulțimii care scandau numele celor din tribune. Chiar mi-a dat și o lacrimă când au început să scandeze numele meu. Nu mă pot obișnui cu atâtea elogii din partea concetățenilor. Un om modest, ca mine, nu are nevoie de atâta expunere publică. Ce e prea mult, e prea mult.
Sute de școlari și elevi de liceu, cu cravata curcubeu la gât, fluturau eșarfe în aceleași culori. O splendoare. Partidul era în extaz în tribună, pentru că ne-am luptat foarte mult pentru drepturile celor mici de a-și alege de la vârste fragede, genul. Și societatea deși la început a fost contra acestei practici inovative, cu timpul au realizat că este cel mai bine așa.
Au urmat oameni de la diferite corporații din oraș, IT-iști cu tabletele în mână, haștagiști, trotinetiști, TFL-iști, hipsteri. Lume multă. Fericire. Vibe bun și energie pozitivă. oameni faini, adaptați modernismului sub lumina călăuzitoare a Bruxelles-ului.
Au urmat camioanele produse la SR Brașov sub licență Tesla. Și tractoarele produse tot la Brașov, concept propriu urbei noastre. Marile corporații s-au prezentat și în acest an cu mult peste așteptări. Industria este domeniul de activitate cu care noi, USRPLUS, ne mândrim cel mai tare.
A urmat la defilare „ Breasla Cârciumarilor” condusă de Oana de la Bistro, spre deliciul spectatorilor. Bastion al artei culinare naționale! Era chiar și Cristian Macedonschi, călare pe un butoi de bere, și invita oamenii să vină la Oktoberfest.
Apoi au trecut cei care ne ocupă să ne încânte din punct de vedere cultural, pe noi, pe brașoveni.
La final, au trecut, ca pe vremea romanilor, niște cuști în care stăteau jurnaliști, și politicienii din opoziție. În principal de la publicațiile care au criticat dur și nedrept actuala administrație, precum și politicienii de la principalele partide de opoziție care au făcut atât de mult rău orașului acesta.
( Citește și – USRPLUS – Hipstereală cu tupeu. „ O Românie fără hoție” a fost doar un slogan electoral – https://bit.ly/3k8dN6D )
Au fost supuși oprobiului public, și înfierați vituperant, pentru ca oamenii să nu mai pice atât de ușor în capcanele întinse de niște indivizi atât de dubioși și lipsiți de scrupule, care cu rea voință critică în termeni atât de duri tot ceea ce partidul încearcă să facă pentru societate.
Apoi am mers în Piața Sfatului unde „ Breasla Cârciumarilor” a amenajat împreună cu cei din HORECA, o masă pentru 1500 de persoane, cu produse vegetale și vegane . Doar este sărbătoare. Pe scena amenajată pentru public s-au perindat pe rând trupe de dans și muzică, s-au spus poezii – ode închinate partidului.
Eram bucuros pentru că am reușit să fac atâtea pentru orașul meu. Colegilor mei din partid, la rândul lor, li se citește pe față fericirea de a se fi pus în slujba concetățenilor.
M-am trezit fericit în această dimineață. Iar visul cu certitudine este un semn al subconștientului că sunt pe drumul cel bun.
Chiar este 23 August. O zi superbă.
Alien de Colibanesco
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro
* ATENȚIE ! Acest text este un pamflet și/sau ficțiune și va fi tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje sau întâmplări reale este pur întâmplătoare.
** PAMFLÉT s.n. Scriere satirică în proză sau în versuri în care sunt înfierate atitudini, fapte, concepții negative.
*** SATIRA este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general omenești, adesea într-un mod acuzator. Caracteristicile stilistice ale satirei sunt ironia, exagerarea caricaturală a unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite de aparență absurdă.
**** FICȚIÚNE, ficțiuni, s. f. Reprezentare produsă de imaginația cuiva și care nu corespunde realității sau nu are corespondent în realitate; plăsmuire a imaginației; născocire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. fiction, lat. fictio, -onis.