Cioloş ( USRPLUS ) – „ Nu ieşim de la guvernare. O să muriţi cu noi de gât, aceia care rezistați la reforme”

S-a umflat Cioloș ieri la prezentarea raportului guvernării și candidații la președinția partidului, și a dat-o în amenințări. La evenimentul de partid la care au participat obligatoriu numai persoane cu vaxxinul la zi.

 

I-auzi, citat marca Cioloș care cred că s-a uitat la filme cu spartani în ultima vreme, uitând de faptul că vorbește în fața unor „ snow flakes” – „Prin ceea ce facem acum punem bazele viitoarei guvernări, pentru care vom cere mandatul în 2024. Până atunci însă, suntem datori să facem tot ce ne stă în putinţă să ne îndeplinim promisiunile care ne-au dus în această coaliţie şi pentru asta trebuie să înlăturăm definitiv ipoteza pe care încearcă să o acrediteze unii, şi anume, că suntem doar un copil răzgâiat, care ştie doar să se certe, ştie doar să critice şi care nu are maturitatea să facă lucruri. Deci, nu ieşim de la guvernare.

( Citește și – ( SURSE ) – USRPLUS pregătește debarcarea Flaviei Boghiu din postul de viceprimar – https://bit.ly/3BrGTVT )

O să muriţi cu noi de gât aceia care rezistaţi la reforme, pentru că e momentul ca România să fie reformată. Suntem parteneri în coaliţie, dar acest parteneriat nu a fost făcut doar ca o înţelegere pentru a împărţi posturi, ci am acceptat acest parteneriat ca să schimbăm România şi asta va fi USR PLUS în coaliţia de guvernare. Ştiu că PSD probabil şi-ar dori să ne vadă plecaţi pentru a putea şantaja PNL într-o guvernare minoritară, care apoi în 2024 să-i aducă la guvernare. Am mai văzut strategii şi tactici din acestea. Probabil că şi o parte din PNL ne-ar vrea plecaţi, să ne scoată ţapi ispăşitori şi să scape de stresul pe care îl au cu noi, dar nu plecăm nicăieri”.

I-auzi, îi caută dușmanul să-i bage în corzi. Pe ei, unicii din România care sunt în stare să guverneze corect și să aducă reforme pe străduța noastră mică. Dar nu-i lasă el și partidul.

„ O să muriți cu noi de gât aceia care rezistați la reforme”. Aoleu. Anarhie? Revoluție? Progresism? Falsa dilemă – ori sunteți cu noi, ori sunteți împotriva noastră?

Cioloș, băiatule, ia-o mai încet că scarpini acolo unde nu trebuie. Tocmai de aceea ești un om politic mediocru, pentru că nu prea înțelegi tu cum stă treaba cu poporul român. Care a pus ștampila pe voi anul trecut, așa pe declarații fără fundament aruncate în piață, și pe prosteală ieftină reformist – revoluționară pe Facebook.

( Citește și – Forumul Orașelor Verzi pe post de Cerbul de Aur? Unde e „ combinația” de partid? – https://bit.ly/3yl4LZk )

Dar când ați dat cu botul în realitatea socială, aia profundă, cu adevărat caracteristică poporului român, vi s-au cam înmuiat dinții. Pentru că sociologia din laboratoarele occident nu prea seamănă cu aia de pe teren de aici. Că pe aici au mai trecut și rușii, și turcii, și mai suntem și ortodocși. Am mai văzut noi spilcuiți ca tine ce o ard finuț-european. Europă care n-a prea trecut prin ciur și dârmol ca poporul român.

Probabil vorbeai pentru urechile tale din partid, pentru că în România profundă, dacă căscai gura cu tâmpeniile tale, ți se lua blidul de mâncare din față și erai alungat.

Nici tu n-ai prea înțeles cum stă treaba cu poporul român, și o arzi cu reforme și strategii europene.

Băiatule, de pe pământurile astea s-au întors toți ăia care au venit. Cu tolba plină de furăciuni, dar cu coada între picioare. Vezi tu, e ceva în aer, în apă, în felul nostru de a fi, care se opune la ce vrei tu pentru noi. Pentru că ce măcănești tu e vremelnic, dar spiritul românesc e etern. Exact ca Dumnezeu. Occidentul l-a ucis, și aici umblă viu, împreună cu Sf. Petru, exact ca în poveștile lui Creangă.

( Citește și – USRPLUS, oameni noi cu apucături vechi – https://bit.ly/3ylTuYs )

Și pentru că te ascultăm din bun simț, nu înseamnă că te și aprobăm. Pentru că tacit te-am pus pe făraș cu direcția occident. Nouă nu ne plac oamenii ca tine, iuți la reformă, care uită de unde au plecat.

Caută românul din tine, ăla care în vede pe Dumnezeu pe ulițele satului, și atunci o să stăm de vorbă, poate ai idei mai bune.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

https://bit.ly/38pNcg5

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.