Să priceapă brașoveanul că USRPLUS te vrea trotinetist și nu șofer. Și pentru asta ne vâre pe gât, cu forța tot felul de chestiuni, plecând de la tramvaie și ajungând la mersul pe jos.
Să vedem ce mai declară Coliban. Cică „Miza principală ( a forumului – Nota Redacției ) este să facem din Brașov Capitala Verde a României, iar asta se poate obține prin aplicarea mai multor principii: pe de o parte de gestionare responsabilă a resurselor, de tranziție către economia circulară, felul în care abordăm mobilitatea din oraș și să facem din Brașov un oraș în care să poți să îți lași mașina acasă și să folosești transport public, bicicletă sau mers pe jos. Totodată, felul în care creăm armonie între dezvoltare și natură și mediul natural. Sunt elementele pe care vom construi acest deziderat, de Brașov – Capitală Verde a României, iar un astfel de eveniment, Forumul orașelor verzi, ne ajută atât prin a transmite un mesaj puternic – pentru că vom avea conferința de politici publice la care va participa și președintele României și peste o sută de reprezentanți de autorități publice românești”
Comentăm? Comentăm. pe lângă blabla-ul de rigoare, care are misiunea să ne de-a un pic de somn ca să ne atenueze vigilența, Coliban scoate din mâneca același discurs. Secvențiem declarația și scoatem în evidență doar cuvintele cheie. „ Îți lași mașina acasă”, „Folosești transportul public, bicicleta sau mersul pe jos”.
( Citește și – Coliban – criză de leadership politic și de imagine – https://bit.ly/3yGO6PO )
Reiterez, pentru că am mai scris pe tema asta. NU CRED O IOTĂ DIN CE DEBITEZI! Pentru că dacă tu o să ajungi la muncă cu transportul public, bicicleta sau mersul pe jos, eu personal, Dan Vâju voi fi următorul care voi face chestia asta. Domnul manager – primar Coliban, în leadership după cum bine știi, funcționează exemplul personal. Și exemplul tău personal nu este exact cel mai bun exemplu că mă uit și la faptele tale.
Vrei să dai exemplu, fă tu primul. Și dacă vrei să credem ce debitezi sub forma unor declarații, desființează parcările de lângă primărie. Ălea în care nu găsești niciodată loc de parcare pentru că sunt ocupate de angajații primăriei. Ei nu sunt ecologiști? Ei nu cred în valorile transportului în comun, al bicicletei și al mersului pe jos?
Și dacă mi-l aduci pe Iohannis crezi că m-am umezit de admirație? Nici o pagubă, anul trecut s-a plimbat aproape tot guvernul, ca să inaugureze schițe de spital și de săli polivalente. Acum vine Iohannis ca să mai doarmă pe vreun scaun, că organizează Coliban miorlăieli haștagiste cu iz de ecologie.
( Citește și – Coliban ori e noul Scripcaru, ori ia meditații de la el – https://bit.ly/3gWcp6j )
Și stai așa că n-am terminat. Că a mai măcănit ceva și Nico C. Cârjan, aka. Nico la Primărie aka. Varză murată. Cităm „„Îi așteptăm pe brașoveni să se bucure de Forumul Orașelor Verzi în Piața Sfatului, în Piața Brassai, pe noul pietonal temporar dintre Modarom și Star, unde vom avea Street Delivery, pe Aleea de sub Tâmpa, dar și la AFI, și la Coresi, și în Avantgarden, unde se desfășoară tot felul de activități. Avem dezbateri, avem ateliere pentru copii, avem ateliere pentru adulți de colectare selectivă și reciclare, avem expoziții foto, avem treasure hunt, avem parade de bicicliști, concerte și în general multă voie bună”.
Nu mă bucur de Forumul Orașelor Verzi. Pentru că blocați străzi, și restricționați circulația. Bateți șaua să priceapă brașoveanul că nu mai e binevenit în orașul lui. Ne dați praf în ochi că beneficiem de ateliere pentru copii, ateliere de colectare selectivă și reciclare, expoziții foto și parade de bicicliști, în timp ce ne sugrumați accesul în diferite zone ale orașului. Că așa vor mușchii voștri atrofiați de trotinetiști leșinați capabili doar să dați din gură. Dar de locuri de parcare când o să beneficiem? Că ne călcăm pe picioare și pe cap prin centrul orașului și prin majoritatea cartierelor, noi ăștia pe care îi huliți cu patos? Pe tine când o să te văd în stația de autobuz dimineața când te duci la muncă? Sau pe bicicletă?
( Citește și – Protest contra administrației Coliban de la Primăria Brașov – „ …dorim doar sa tragem un semnal de alarma pentru ca electoratul sa înțeleagă faptul ca nu întotdeauna înlocuirea unui hoț cu un prost este benefică”. – https://bit.ly/3By4Pql )
Hai băieți și fete din administrație, vrem să vedem mai mult cum o ardeți pe făcut și mai puțin pe dat din gură. Că dacă trag linie după 10 luni de administrație, în afară de blabla nu se vede mai nimic. Ba da, era să uit, ați fugărit chivuțele din piață cu papornițele în spate!
Obosiților!
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro