Cina cea de taină s-a încheiat cu un șut la țurloaie

Am aflat pe surse, cu parfum de credibilitate, că săptămâna trecută, pe la mijlocul săptămânii, Allen Coliban și Adrian Veștea au avut o întâlnire de taină, la care au mai participat Flavia Boghiu ( USRPLUS ), Sebastian Rusu ( PNL ) , Șerban Todorică (PNL ) și Szenner Zoltan-Huba ( USRPLUS ).

Adică primarul cu viceprimarii și președintele Consiliului Județean cu vicepreședinții.

Și acolo cică s-ar fi înnoit jurămintele de dragoste eternă, alianță și bună colaborare între USRPLUS și PNL, făcând abstracție de ciobăneala care se întâmplă la București, mai precis la Palatul Victoria.

Și la final s-au pupat bine și și-au aruncat priviri galeșe din pragul ușii.

( Citește și – Ce combinații mai face USRPLUS și Coliban la Brașov – https://bit.ly/3tMomAE )

Când viceprimarul Sebastian Rusu ( PNL ) a ajuns în birou, ce să vezi, acolo îl aștepta o hârtie. O hârtie pe care nu era imprimat nimic de dragoste nețărmurită, șoptită fierbinte la ceas de colaborare eternă, ci anunțul că a i-au fost retrase atribuțiile pe linie de resurse umane din Primăria Brașov.

Adică acum ne pupăm în bot și ne jurăm dragoste eternă, acum ți-o trag la țurloaie. Deh, marcă înregistrată Coliban și se pare brevetată de USRPLUS Brașov.

Frumi…ce să mai zic. Articolul cu retragerea atribuțiilor vine de la Newsbv.ro – link https://bit.ly/3AlpmOQ.

Încă mai am un pic de răbdare ca să văd o atitudine sănătoasă din partea PNL-ului în legătură cu situația orașului.

Am înțeles că am râs, ne-am distrat, am scăpat de Georgel, am dat un pic de timp și încredere USRPLUS, dar gata cu joaca. Oamenii au început să sufere din cauza incapacității organizatorice de care dă dovadă această administrație. Dacă trag linie, la realizări e aproape goală sacoșa. La scandaluri, dă pe afară.

Am înțeles că George Scripcaru era maestru la echilibristică, și împăca și capra, și varza și brașoveanul, dar băieții ăștia noi de la USRPLUS nu se mai împacă nici ei între ei. Zici că sunt pe „legale” toată ziua, și orașul e la cheremul lor. Au ajuns stăpâni! Nici George Scripcaru în aroganța sa ancestrală nu avea porniri de acest fel.

( Citește și – Atitudine de jupâneasă. Păi tocmai și-au luat orașul înapoi – https://bit.ly/3A9ix2B )

Ori îmi e clar că voința politică și capacitatea administrativă merg mână în mână la Brașov, dar deja e prea mult, dă pe afară incompetența actualului primar. Și tragic e suferă cetățeanul contribuabil de pe stradă, care și-a pus încrederea în alde Flavia și Coliban. Care sunt vai de capul lor, nu prea știu pe ce lume se află. Eu mă întreb cum de îi mai sprijină și partidul, membri sunt chiar așa de bine manipulați încât văd numai hoarde de dușmani la adresa lor?

Pentru că e o problemă de timp până când vor ieși oamenii pe stradă ca să le ureze de bine. Deja au exercițiu. Și a început să le pese și să înțeleagă resorturile.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

https://bit.ly/3lrldCR

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *