Klaus și-a pus Cîțu la șefia PNL-ului. Începe dansul grotesc

E clar că ieri, Marele Mut, șefu` nostru de la golf, a dat o lovitură cu crosa direct în moalele capului partidului său de suflet, PNL-ul. S-a reinstalat președinte al partidului, având mâna atât de adânc înfiptă în dosul lui Cîțu încât îi mișcă buzele.

Trecând pe lângă congresul care a ocupat toată ziua televiziunilor de știri, trecând pe lângă acuzațiile de fraudă la vot, trecând pe lângă manifestările membrilor PNL prezenți în sală, la sfârșitul zilei avem pe Cîțu învingător, întronizat pe scaunul de șef al PNL, și pe Orban mazilit, redus la simplu membru de partid.

( Citește și – Dragoș David este adeptul Sfântului Sictir Sinecuristul – )

Până aici, să zicem că e bine, în sensul că ia ieșit jocul lui Iohannis. Are țara lui, partidul lui, guvernul lui. Acolo la groapa de nisip de la locul de joacă, dar sunt ale lui.

Că de câștigat, n-a câștigat democrația. Nici nu avea cum să câștige. A câștigat gașca de baroneți cununată de oportunitate la ceas de seară cu gașca din servicii, nășită grețos și în contra intereselor poporului de către serviciile de afară. Și asta pentru că Cîțu a promis că dă un cep monstruos la bugetul de stat, și dacă nu ajunge, se mai împrumută, ca să cinstească primăriile cu bugete generoase pe post de ultimul tun, ultimul cântec al lebedei. Acumularea sălbatică de capital pe filieră politică ( sudarea la țeava bugetară ) n-a dispărut ca politică de stat din România postdecembristă.

Din nou banul a bătut principiul. Ce e în mână nu-i minciună!

( Citește și – USRPLUS Brașov – combinații, harfe, tupeu și aroganță – )

Dar ce urmează? Că de îmbătat cu apă rece s-au îmbătat ascultându-l pe Iohannis care măcănea mecanic un discurs fără început și sfârșit, și care puncta ideile principale trăgând aer adânc în piept și jucând rolul unui mare orator, urmărind moțiunea lui Cîțu care ocolea ideile principale care pun presiune pe societatea românească, înghițind litere și idei într-o dinamică intelectuală fugită de la locul faptei, și un Rareș Bogdan aflat, pare-se, la ciclul menstrual perpetuu, vorba cuiva, țipând și articulând ca o pițipoancă proaspăt epilat inghinal cu ceară pentru prima dată. Grotesc până și pentru publicul din România care e obișnuit cu grotescul în politică.

Păi prima variantă și cea mai credibilă e că urmează un noncombat din partea PSD care va îngropa moțiunea de cenzură. Care ar condiționa sprijinul unui guvern minoritar PNL-UDMR de lipsa reformelor adevărate. Și asta nu-i deranjează nici pe Cîțu, nici pe Iohannis. Iohannis oricum mai are trei ani de mandat și vrea să „ domnească” în liniște, conștient fiind că a ratat orice țintă de bun simț ar fi avut ca președinte, și Cîțu de ieri se visează președintele României din 2024. Și PSD-ul va câștiga cu un scor monstruos alegerile din 2024 doar având o atitudine pasiv-agresivă.

A doua variantă, mai puțin credibilă e aceea ca moțiune de cenzură să treacă. Și Cîțu să-și rupă dințișorii. Și atunci fie  Iohannis îl va împinge din nou să formeze un nou guvern. Fie din tehnocrați, fie din membri PNL, UDMR și tehnocrați.

( Citește și – Pe unde scoate Allen cămașa în scandalul sinecurilor grase din Primăria Brașov? – )

Sau, dacă votul de încredere nu trece de parlament, și negocierile ies prost, să ne trezim că organizăm alegeri anticipate unde PNL-ul va avea scorul USRPLUS de la ultimele alegeri parlamentare, undeva în jur de 14 – 16 procente, USRPLUS undeva în jur de 10 -12 procente, și PSD un monstruos scor spre 40 de procente. AUR probabil va bate USRPLUS, și se va duce spre 16 procente, concurând direct cu PNL-ul. Restul vor fi partidele mici – Prp România, PMP etc.

Dar varianta a doua e puțin credibilă. Pentru că PSD-ul e în postura mirifică de a primi bani pentru primării de la guvern aflându-se în opoziție. Practic, să ia premiu pentru non-combat și să crească și în procente mimând demagogic opoziția.

Vremuri interesante urmează, mai ales că Cioloș are prima șansă la președinția USRPLUS.

Începe dansul grotesc!

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

https://bit.ly/3kJLsW1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *