Pentru că USR însemnă țeapă administrativă! Declarații gonflate și bombastice, la umbra unui „ vom face” golit de conținut.
Poanta zilei vine din partea cuplului USR-ist Coliban – Arhire, care au bătut în cuie noua șosea dintre Brașov și Sânpetru. Poanta zilei pentru că, așa cum a observat un cititor din Sânpetru, strada asta se încadrează tot la capitolul „ Vrem dar nu putem”.
Sau, ca să fiu mai rău, în lumea virtuală, USR-ul creează lumi utopice. Aici, pe pâmânt, nu le prea iese.
Cităm
„ Pentru cei ce nu au înțeles tehnicile de manipulare publica ale usr:
- Coliban primarul dă Brașov împreuna cu Arhire primarul dă Sanpetru au semnat un acord pentru construirea unui bulevard ce va uni cele două comune. Nimic rău până aici.
- Este un acord de intenție, pentru că nu există bani pentru construirea reală a acestui bulevard. Este ca și cum am semnat eu un acord cu NASA că voi zbura pe lună. Adică sună frumos pe hârtie, dar nu se va realiza niciodată .
- Ambii primari de la Usere au declanșat o mega campanie publicitară de parcă au construit deja o autostradă ce unește Viena de Sanpetru. Ghinion ! În realitate au semnat trei hârtii , adică au realizat un consum de 0,001 miligrame de cerneală, după o muncă de un an și peste 13 salarii încasate de ambii primari. Iar salariile alea nu sunt deloc simbolice !
- Cei doi primari au uitat că trebuie să anunțe proceduri de expropriere , ceea ce înseamnă juridic vorbind cam 3-5 ani de așteptare. Cu alte cuvinte, le mai trebuie cel puțin un mandat numai ca să ajungă în stadiul de licitație publică.
- Ambii primari nu știu care e sursa de finanțare, așa că au vândut populației niște vise frumoase, mai ales pe fondul presiunilor declanșării strângerii de semnături pentru referendumul de demitere de la Brașov și pe al incompetentei demonstrate de primarul din Sanpetru ! Drumurile se fac pe bani, nu pe fumuri și vise.
- Ideea în sine a aparținut lui Scripcaru (subalternilor lui), preluată de Rusu și cam atât. Nicio clipa nu a fost un proiect userist , până și cerneala cu care au semnat acordul fiind cumpărată pe vremea foștilor primari.
- Ca de obicei USR face campanie pe iluzii de viitor, nicidecum pe proiecte real realizate și implementate .
- Ambii primari useristi parcă sunt făcuți de aceeași mama doar ca tații diferă un pic. Mai avem puțin și aniversăm un an și jumătate de insuccese!
Cu stimă,
Adrian Buzatu, Sânpetru”
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro