Scrisoare deschisă președintelui USR Brașov, Alexandra Coliban

Scrisoarea nu ne aparține, este preluată de pe site-ul newsbv.ro ( link – ).

 

Am ales să publicăm și noi această scrisoare deschisă pentru că exprimă și părerea noastră în legătură cu viața politică, atât la nivel național, cât și la nivel local. Și suntem mirați, totodată, de pasivitatea USR-ului la nivel local, pe fondul administrației Coliban. Care se vede cu ochiul liber că merge, precum un om intoxicat etilic, din „ gard în gard”, fără direcție.

Administrație care mai nou este penalizată zilnic în presă locală atât pentru ideile proaste pe care le are în legătură cu dezvoltarea orașului, cât și pentru incapacitățile sale administrative.

Și USR-ul, ca partid politic ce a câștigat alegerile locale în Brașov, nu face nimic. Nici măcar troli USR-iști furioși care provocau în campania electorală, nu mai există pe Facebook. E liniște totală!

 

Poate totuși obținem o reacție din partea președintelui USR Brașov, Alexandra Coliban. Poate….

 

Textul scrisorii

„ După cum am remarcat în ultimele zile, USR pune la nivel central un accent puternic pentru respectarea dezideratului „fără penali în funcții publice”. Vârf de lance în această luptă este chiar președintele USR, Dacian Cioloș.

Numirea lui Marian Neacșu în funcția de Secretar General al Guvernului, anunțată de liderul PSD Marcel Ciolacu, a fost criticată într-un mesaj publicat pe Facebook de liderul USR Dacian Cioloș. Acesta a scris un mesaj în care se referea la afirmația lui Ciolacu că Marian Neacșu a fost reabilitat și are cazierul curat. „Este condamnat penal (…) dumneavoastră și colegii din PSD vreți să credem că furtul de la stat sau deturnarea banului public prin șmecherie nu se pune”, a scris Cioloș.

 

La Brașov, opinia publică a aflat că „fără penali în funcții publice” nu este un deziderat de interes pentru primarul USR Allen Coliban, care a numit-o în funcția de administrator public pe Adriana Miron, condamnată penal definitiv, fie ea și reabilitată, cel puțin la nivel declarativ, pentru că public Coliban nu a prezentat nimic oficial.

Nu se aplică și în acest caz aceeași măsură? Sau șmecheria USR de la Brașov este pe placul lui Dacian Cioloș?

Să nu uităm că USR a șantajat PNL la Brașov, la începutul acestui mandat, în sensul că nu face o alianță în plan local dacă mai mulți consilieri locali și județeni nu renunță la mandat pe motiv că sunt „penali”. Printre victime sunt persoane, unele reabilitate, care au fost condamnate, de exemplu, pentru depistarea lor sub influența alcoolului la volan, „păcat” incomensurabil mai mic față de protejata și promovata primarului Coliban, care a prejudiciat interesele și imaginea M.A.I., condamnată definitiv pentru infracțiunea de «fals intelectual în formă continuată».

Bănuim că USR nu contestă deciziile instanțelor de judecată după cum dictează interesul de partid, pentru că se duce de râpă campania „Jos labele de pe Justiție!”.

În contextul în care, deși subiectul privind numirea Adrianei Miron într-o funcție publică importantă la nivelul municipiului a apărut în presa locală și națională de mult timp, solicităm președintelui organizației municipale Brașov a USR Brașov, Alexandra Coliban să prezinte public un punct de vedere asupra desemnării unei persoane condamnate penal definitiv, posibil reabilitată, în funcția de administrator public al municipiului Brașov.

Dacă organizația USR condusă de domnia sa nu este de acord cu această numire, dorim să transmită opiniei publice ce măsuri va întrepinde, la nivel politic, pentru a aplica dezideratul USR de la nivel național „fără penali în funcții publice”, ajuns în derizoriu, la Brașov, din cauza primarului Allen Coliban?

Dacă au primit vreun mandat consilierii locali municipali brașoveni ai USR pentru a-l determina pe primarul Allen Coliban să revină la făgașul și normele USR, în speță acela cu „fără penali în funcții publice”.

O neasumare publică din partea USR Brașov a deciziei primarului Coliban are ca efect evident faptul că „fără penali în funcții publice” a fost o simplă lozincă de campanie electorală, pe care trebuie să o respecte alții, nu și USR, iar penalii unora sunt mai buni/proști decât ai altora.”

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *