Scrisoare deschisă către Primăria și Consiliul Local Sânpetru

Am primit la redacție această Scrisoare Deschisă adresată Primăriei și Consiliului Local Sânpetru, și am hotărât să facem publice nemulțimirile cetățenilor din această comună.

„ Scrisoare deschisă către Primăria și Consiliul Local Sânpetru

Stimate domnule primar Marian Eusebiu Arhire,

Stimați membri ai Consiliului Local Sânpetru,

Apreciem preocupările dumnevoastră de îmbunătățire și de dezvoltare continuă a localității Sânpetru, însă acestea, din păcate, se regăsesc doar la nivel declarativ.

Această scrisoarea deschisă este menită a atrage atenția asupra anumitor aspecte prin care considerăm că nu suntem respectați ca cetățeni ai comunității pe care o administrați.

Serviciul de salubritate lasă de dorit din mai multe puncte de vedere. În primul rând nu au fost respectate promisiunile administrației locale. Nici măcar până astăzi, nu am primit nici o pubelă pentru selectarea gunoiului, nici măcar pentru gunoiul menajer ( de altfel ați precizat că vom primi 4 pubele/gospodărie până la data de 1 iunie 2021 ).

Serviciile prestate de către firma HIDRO-SAL, în al doilea rând,  sunt realizate după reguli aleatorii și afirmăm asta prin prisma faptului că în nenumărate rânduri am rămas cu sacii de gunoi la poartă. Totodată precizăm că niciodată nu s-a ridicat gunoiul vegetal chiar dacă am contactat telefonic reprezentanții firmei HIDRO-SAL.

Ne vedem nevoiți să respectăm contractul privind serviciul de salubritate, la fel ca dumneavoastră cei din administrația locală, și anume doar parțial, să plătim doar o cotă parte din cuantumul taxei de salubritate aferente doar serviciului prestat corespunzător, și absolut nimic de plată în cuantumul promisiunilor deșarte (puteți lua în calcul acest lucru și chiar intenta proces prestatorului pe calea instanțelor de judecată).

Starea drumurilor neasfaltate ale localității Sânpetru este deplorabilă. Înțelegem că nu se poate asfalta deoarece încă nu este implementat proiectul privind racordarea imobilelor la serviciul de canalizare, însă cel puțin odată pe lună, credem că se poate aduce pietriș  și îndrepta drumurile în cauză, ori de către dezvoltatorii imobiliari din zonă (pentru că ei contribuie cel mai mult la deteriorarea stării drumurilor neasfaltate), ori de către administrația locală. Vă invităm cu prima ocazie, pe strada Sfântul Andrei, strada Sfinții Constantin și Elena, Sfântul Dumitru, ș.a.m.d. pentru a observa și dumneavoastră starea deplorabilă a drumurilor. Cu toții suntem cetățeni ai acestei comune și cred ca toți merităm condiții decente din punct de vedere social.

Vă rugăm să nu folosiți în sens peiorativ aspectele enumerate mai sus pentru că astfel ne jigniți și ne desconsiderați pe noi cetățenii din Sânpetru.

Cu stimă,

Un grup de cetățeni nemulțumiți”

One thought on “Scrisoare deschisă către Primăria și Consiliul Local Sânpetru

  1. Stimati Domni
    Scrisoarea dv este redactata atat de elegant incat sunt convinsa ca nu v-a sensibiliza nici o persoana avizata.Sunt si eu in consens cu dv mai ales ca mi-am exprimat in scris individual nemultumirea dar nimanui nu i s-a aprins vreun bec.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *