Cristian Tudor Popescu postează pe Facebook. Ca de obicei, conform propriului regulament izvorât din furia internă, și a calendarului neiertător ce ne indica ieri ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, bagă în ochii cititorilor niște fragmente atât de vechi și de actuale scrise de poetul nostru național, încât îți taie pofta de orice.

Undeva, în imaterial, există o legătură invizibilă între CTP și Eminescu. Și nu e vorba de talent, ocupație sau naționalitate. E vorba de descrierea furiei cronice rezultată din ipocrizia societății și a politicienilor. Tipul acela de furie exprimată public care pentru moment te smerește cu o forță extraordinară.

Fragmentele postate pe Facebook le aveți la finalul articolului.

Și mai interesant în schimb, mi s-a părut comentariul lui Sorin Grigorescu la postarea respectivă. Atinge și explică, condamnă și execută, dojenindu-ne părintește în același timp. No comment!

Comentariu Sorin Grigorescu

„ Un popor care nu evolueaza se cheama ca vegeteaza. Și atunci orice e posibil, dar nimic bun, dacă prea s-a obișnuit sa faca pluta. D’aia sunt actuali și Eminescu, și Caragiale, si Maiorescu cu ale lui forme fără fond, și Radulescu-Motru și toți cei care au relevat năravurile nației. Că vegetam într-o pluta continua. Altfel mandri din cale afara ca am fost buricul universului, deși n-am fost. Daci liberi și verzi, dedați racnetului patriotard, dar nimic concret pt. țar’șoara. Că doar mugetul este suficient, nu mai trebe și făcut ceva pt. împins caruta națională pe drum. Când educația e precară, și e de-a dreptul jalnică, himerele și fanteziile cu un fals primat al nostru în orice i-au avânt ca sa se simta și răcnitorii patriotarzi cineva, importanți, atinși de aripa geniului istoriei glorioase și alte bazaconii mult placute naturelului simțitor baștinaș. Și facem pluta în continuare!

PS Numa’ pt. dacii liberi și verzi: stiati ca „ român și România” sunt tot creațiile ale unor inflamări istorico-fanteziste ale unor exaltați pașoptiști? Adicălea să arătăm străinătații cu nu suntem orișicine, ci os domnesc de-al lui Traian și Roma e casa noastra? Pâna la Mica Unire nu exista „ român/România” și rebranduirea izmenită ne-a costat de ne-a uscat, că nu auzise nimeni de așa ceva, ei, sireacii, știau de Valahia și Moldova. Și dai și explică, coane Fanica, că fudulia patriotardă costă, nu glumă! Și tot așa, din ciupeala în ciupeala, pân’ la victoria finală, care-mi pare a fi disoluția”.

 

Postarea jurnalistului Cristian Tudor Popescu

„ Eminescu: „Mi-e rușine să fiu român!”

„ Am spus-o într-un rând că ceea ce ne inspiră durerea cea mai mare și o adevărată teamă de viitorul acestei țări nu sunt pe atâta oamenii generației actuale pe cât tinerii noștri, cari vor stăpâni în viitor soarta nației lor. Lucrarea continuă a instituțiilor prea liberale au consistat la spiritele tinere în dărâmarea oricării autorități dumnezeiești și omenești, într-o încredere oarbă în propria persoană neînsemnată, în nerespectarea oricărui superior. Ușurința cu care tinerii la noi discută oameni și lucruri, espresiile de cari se servesc, suficiența și lipsa de naivitate e un semn că avem a face cu oameni îmbătrâniți înainte de vreme, cărora le-am putea prezice de pe acuma lipsă de statornicie și impotență morală. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dă Dumnezeu pentru că am făcut din școli numai unelte în care se îngrămădește învățarea unei mulțimi de cunoștinți, fără să fi îngrijit deloc pentru creșterea inimei și caracterului, căci niciodată tăria unui popor n-au stat în instrucție și numai în instrucție, ci totdeauna în creștere. O cunoștință, mai ales în școalele secundare, care nu are rol educativ e o cunoștință stearpă și nefolositoare.

(1877)

Cauza principală a căderii meseriașilor români au fost introducerea pripită a egalității sociale în România, care nu trebuie confundată cu egalitatea înaintea legii. Egalitatea n-au însemnat la noi prefacerea claselor de sus în clase muncitoare – cu o muncă superioară se-nțelege –, ci „boierirea” claselor de jos, infectarea acestora cu rușinea de muncă și bolirea de deprinderea claselor vechi de-a câștiga mult prin muncă puțină. Progeniturei meseriașilor români, care învățase două buchi, i-au fost rușine de-a se mai ocupa cu meseriile părinților, ci s-a prefăcut toată în amploaiați și în persoane ce fac politică înaltă, pun toate țările Europei la cale și aspiră de-a deveni miniștri, o glorie ușor de ajuns la noi, unde mai nu e om îndestul de mărginit pentru a nu putea deveni deputat sau ministru sau orișice.

(1877)

 

Dar domnilor!… Mi-e rușine să fiu român! Dar ce fel de român! Român care vrea a-și fi însușit monopolul, privilegiul patriotismului și-a naționalităței – așa român de paradă mi-e rușine să fiu. Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima, și nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte și se respectă adânc, se pronunță arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie să pronunțe numele Dumnezeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale.

(ms. 2257)”

 

Fără merite deosebite, semnez

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Foto – alba24.ro