Ce încredere să aibă studenții în Universitatea Transilvania când un profesor ”codamnat penal” ocupă în continuare funcția de DECAN

Universitatea din Brașov este poate singura din țară unde un profesor condamnat în primă instanță la 2 ani de închisoare ocupă în continuare funcția de DECAN, adică este în fruntea unei Facultăți, dar și a Universității.
Moralitatea nu contează la Universitatea Transilvania Brașov. Deși în luna iulie 2021, liberalul Claudiu Coman a fost condamnat la 2 ani de închisoare și 2 ani de pedeapsă complementară, individul este în continuare DECAN al Universității Transilvania. Pentru profesorul care dă ochii zi de zi cu studenții, dar și pentru conducerea instituției, moralitatea nu există. Probabil decanul este ținut în brațe de rectorul Vasile Abrudan, cel care, la rândul său, s-a folosit de un vid legislativ. Actuala legislație permite două mandate, dar cum rectorul câștigă lunar mii de euro, a forțat al treilea mandat printr-o chichiță legislativă.
În cazul persoanei menționată de dvs, Universitatea Transilvania din Brașov a respectat în totalitate legislația în vigoare și regulamentele interne ale Universității, cu privire la activitatea prestată în calitate de angajat al Universității”, a fost răspunsul sec al reprezentanților Universității Transilvania Brașov ( citiți continuarea pe transilvania365.ro – link – https://bit.ly/3rEfZqu )

Leave a Reply

Your email address will not be published.