Vineri 25 februarie 2022 este organizat un PROTEST DE STRADĂ contra administrației Coliban !

Comunicat de presă din partea organizatorilor protestului din 25 februarie 2022 contra administrației Coliban de la Primăria Brașov

„ Dragi brașoveni,

Se fac zilele acestea un an și patru luni de când actuala administrație USR-istă a Brașovului a preluat prin votul de democratic al cetățenilor, frâiele administrației publice locale.

Aceste alegeri au fost câștigate de către actualul primar, Allen Coliban, și partidul din care acesta provine, pentru că brașovenii, fiind sătui de vechea administrație, care conducea orașul în contra intereselor cetățenilor, au crezut pe bună dreptate, că schimbarea va aduce schimbările politice necesare ce vor duce la bunăstarea Municipiului Brașov.

Din păcate pentru noi, cetățeni ai Brașovului, am fost mințiți în campania electorală. Am avut încredere în gașca de incompetenți propusă de către USR. Am avut încredere că aceștia vor reda Brașovului strălucirea pe care orașul o merită. Am avut încredere că vom avea o administrație transparentă, competentă și aproape de cetățean și nevoile lui.

Speranțele s-au năruit pe rând. O serie întreagă de strategii au fost puse în aplicare, dar din păcate, pentru cetățeni, se face prea puțin. Mult prea puțin. Orașul din păcate, în loc să aibe parte de progres, regresează pe zi ce trece.

La fel ca George Scripcaru, Allen Coliban urmează o agendă proprie, care nu are puncte de legătură cu agenda publică. Cu nevoile orașului. Cu nevoile reale ale cetățeanului. Cetățean care este zi după zi sugrumat de deciziile aberante ale actualei conduceri, ce sărăcește bugetul aruncând banii brașovenilor pe tot felul de proiecte cu finalitate îndoielnică.

Adevărata misiune a administrației publice locale este aceea de a se mula pe nevoile orașului și ale cetățeanului. Misiune ce a fost trădată atât de administrația Scripacaru, cât și de administrația Coliban. Politicile lor de administrare ale Municipiului Brașov sunt asemănătoare, și din păcate pentru noi, nu aduc nici un fel de beneficiu cetățeanului.

Valorile noastre, ca popor, valorile noastre ca cetățeni pașnici ai Brașovului, sunt luate în derâdere, încercându-se în mod repetat și cu intenție, separarea noastră, a oamenilor, de fibra noastră comună, de orașul al cărui nume, pomenit cu mândrie, însemna ceva.

Însemna civilizație, însemna istorie, însemna bun simț, însemna sacrificiul suprem.

Noi ar trebui să fim mândri de orașul nostru. Care are un potențial gigantic de dezvoltare. Atât industrială, cât și turistică și culturală. Am putea să fim un oraș etalon la nivel național. Dar politicienii care pe rând au administrat orașul, și-au îndreptat strategiile mai mult spre interesele lor personale sau de grup, și mai puțin spre nevoile reale de dezvoltare durabilă a Brașovului. Ceea ce este trist!

Dar le amintim un lucru cu certitudine. Că Municipiul Brașov este ORAȘ MARTIR! Că în orașul Brașov, populația s-a ridicat împotriva fricii și abuzurilor regimului dictatorial al lui Ceaușescu în noiembrie 1987. Că orașul Brașov a dat MARTIRI, în lupta lui pentru libertate în 1989. Și aceste lucruri care stau mărturie fiind însemnate în cartea de istorie cu litere de sânge, nu ne lasă să uităm de unde venim și cine suntem.

Ca atare, lucrurile nu pot rămâne în stadiul actual. Avem de apărat un blazon. Avem de apărat drepturile și libertățile noastre consfințite prin legi. Și de Dumnezeu!

Brașovenii ies în stradă vineri, 25 februarie 2022 de la ora 17 în apropierea Primăriei Brașov, în cadrul unui protest pașnic, notificat autorităților locale.

Coliban și gașca de USR-iști care conduc vremelnic destinele orașului nostru, trebuie să afle prin gura mulțimii că au deraiat de la agenda publică. Și că acest lucru se vede. Se vede și ne deranjează pe noi, brașovenii. Pentru că este vorba de orașul nostru!

Ieșim în stradă ca să zicem un NU hotărât IMPOSTURII și DILETANTISMULUI de la Primăria Brașov!

Ieșim în stradă ca să-i spunem lui Coliban că a luat-o pe căi greșite, deși a promis că nu o va face!

Ieșim în stradă ca să-i reamintim lui Coliban că Brașovul nu este bătaia de joc a unor politicieni ieftini, de conjunctură, incapabili să se uite pe stradă în ochii cetățenilor!

Primarul și gașca lui de incompetenți trebuie să plece!

Brașovul are nevoie de progres, și nu de progresism!

Organizatorii,

Țuțuianu Melinda &  Vâju Dan”

Leave a Reply

Your email address will not be published.