Lighioanele șoșocare propagandiste au vise umede de despotism călare pe tancuri rusești

De vreo două sute și ceva de ani stăm cu inima strânsă și cu ochii pe granița de nord. Pentru că de acolo vine nesimțirea nesimțirilor să ne bage mâna în traistă și să ne înrobească.

Și nu cred că trebuie să fi doxă la istorie ca să îți dai seama că dușmanul nostru cel mai feroce, venal și actual este Rusia. Că e țaristă, că e sovietică, că e putinistă, Rusia ultimilor 200 de ani nu a încăput de noi.

În 1812 ne-au luat prima dată Basarabia. În 1878, după ce i-am înfrânt pe turci în războiul de independență, război în care am intrat pentru că Rusia țaristă și-o cam lua pe cocoașă, ne-au văduvit și de Cahul, Ismail și Bolgrad. După care, în timpul primului război mondial, le-am trimis tezaurul țării, vreo 40 de vagoane de aur, ca să ni-l păstreze. Și am rămas fără el.

Nu le-a ieșit din prima bolșevizarea, după primul război mondial. Le-a ieșit după al doilea.

În 1940 ne-am luat rămas bun de la Bucovina pentru că sovietele au considerat că ne-ar sta mai bine fără ea, după care am mai asistat și la carnagiul de la Fântâna Albă. Românul care n-a murit atunci, acolo, de glonțul sovietic, a murit de sabia sovietică.

Gulag, Siberia, sovrom, colhoz, canal, Republica Socialistă Sovietică Moldova. Asta ne-a adus vecinul rus.

După revoluție, deși am vrut, n-am scăpat de kaghebită. Iliescu, Voican Voiculescu, Brucan.

Rușii au fost la butoane. Nu călare pe tanc așa cum le place lor, jefuind populația civilă, ci mai perfid, prin infiltrați. Politicieni, jurnaliști, lideri de opinie.

Ca să fie liniște au vrut două lucruri. O oarecare influență în pe zona energetică, și control, ca să nu putem să ne exploatăm resursele, să luăm de la ei. Și infrastructură proastă. Să nu facem cumva autostrăzi care să treacă Carpații, că se supără rusul. O Românie puternică este de neconceput pentru sistemul politic al Moscovei.

Au racolat personaje și și-au impus politica și după ce am intrat în UE și NATO.

Pentru că s-au prins că suntem niște slugi fomiste și fricoase care băgăm botul în savarină și rânjim după două ruble însângerate.

Acum ni l-au adus pe Putin călare pe un tanc la granița de nord în timp ce Ucraina e sfârtecată de rachetele rusești..

Și șoșocarii leșină de plăcere, juisând când Putin ne amenință.

Societatea e polarizată. Șoșocarii delirează abject pe subiectul războiului, promovând deșănțat și cu gura plină de sânge propaganda Kremlinului. Militează pentru neutralitate hulind occidentul decadent și așteptând căldura ideologiei kaghebiste.

Numai că, dintre toți care au ajuns pe aici, au venit să ia. Și Imperiul Roman, și Imperiul Otoman, și Imperiul Austro-ungar și Sovietele. Numai UE a venit să dea. Să dezvolte. Să credibilizeze acea „ mână de țărani care au ținut în șah imperii” a lui Țuțea. Același Țuțea care zicea că a făcut 13 ani de închisoare pentru un popor de idioți.

Nu idioți domnul meu, idioți erau atunci. Acum sunt șoșocari decrepiți. Ăsta e termenul. Pentru că dacă ar fi patrioți ar milita contra nenorocirii ideologice de la Moscova. Nu ar solicita cu frica în sân neutralitatea.

Nu s-ar dezice de NATO și UE la prima salvă de rachete lansată de Putin. Șoșocarul decrepit își caută slugarnic stăpân. Nu se poate autodetermina. N-are obectiv.

Noi, românii, avem leprele noastre. Șpagare, multe și nesătule. Și lepra este fricoasă prin definiție și orientată spre supraviețuire. Lepra numai ia, nu dă nimic. Lepra latră mai nou pe Facebook, exact cuvintele scoase din mașinăria dogmatică și ideologică de la Kremlin. Latră contra propriilor interese ale Statului Român. Latră contra consumerismului și libertăților occidentului. Latră pentru că vrea să simtă talpa bocancului rusesc pe ceafă. Și tot latră de câțiva ani exact ce scrie în agenda Kremlinului. Latră destabilizarea și decredibilizarea statului Român. Latră, trădându-și propriul neam.

M-am săturat de bocancul rusesc! Vreau dezvoltare economică și un nivel de trai acceptabil! Vreau autodeterminare! Refuz despotismul rusesc! Nu mi-a adus nimic bun. Niciodată!

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.