Capitala verde a României devine gri șobolan, și noi nu ne putem ocupa de-ai noștri, dar ne ocupăm bine de refugiați

Am primit un comunicat de presă din partea Primăriei Brașov. Comunicatul, în integralitatea lui îi găsiți la finalul articolului.

În comunicat este vorba despre faptul că pentru copii refugiați din Ucraina, autoritățile s-au zbătut și au reușit să creeze spații pentru a fi utilizate ca grădinițe. Inițiativa este excelentă. Bravo celor care s-au implicat activ în acest demers. Și bravo nouă pentru că reușim să diminuăm cumva trauma prin care trec acești oameni. Oarecum ajutăm la efortul de război al Ucrainei și demonstrăm și faptul că ne-am înscris atât pe un parcurs european, cât și faptul că suntem umani.

Pentru mine cuvântul „ român” a fost întotdeauna sinonim cu „ omenie”. Toată viața am trăit cu această senzație. Face ce face și românul te ajută. E omenos, și se pierde în veac împletit cu fibra paradoxală și fatalistă a neamului.

Paradoxală pentru că pentru proprii semeni n-ar mișca un fir de praf ca să-l dea mai încolo. Stă clădirea aceea din cartierul Astra făcută pe fonduri europene care ar fi trebuit să fie creșă, fără curent și gaz. Nu e branșată la ani buni de la terminarea construcției. Pentru că USR-iști decidenți din administrația locală au alte preocupări. Nu-i prea interesează cu locurile din creșe. Viceprimarul Flavia Boghiu e pe metereze la CATTIA făcând ceea ce știe să facă mai bine. Activități de ONG. Cu administrația locală, din păcate nu îi iese. E depășită de funcția pe care o deține, și când se apucă să facă ceva pe această linie, se alege praful.

La fel și Allen Coliban. Orașul începe să prindă iz de WC public. A devenir cenușiu. Ca pe vremea comuniștilor. Vin bani gratis prin PNRR pentru anveloparea blocurilor și Coliban nu pare interesat să-i acceseze. Cu greu s-au strâns mai puțin de 200 de dosare în termenul alocat. E atât de ocupat cu criza refugiaților, încât nici măcar n-a catadicsit să anunțe invitații la o ședință convocată chiar de al că aceasta nu se va ține. Am senzația că Coliban este refugiat în sine însăși.

Capitala verde a României devine gri șobolan, și noi nu ne putem ocupa de-ai noștri, dar ne ocupăm bine de refugiați. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim receptivi la drama lor. Din contră, e foarte bine că ajutăm. În schimb înseamnă că trebuie să ne ocupăm mai atent și de-ai noștri. Să conștientizăm ce ne înconjoară. Pentru că zilnic facem slalom printre rahați de câine pe trotuare. Da, știu, majoritatea proprietarilor de patrupede nu stâng după ei. E sub demnitatea lor să se aplece după rahat, să-l ia într-o pungă și să-l arunce la gunoi. Dar când și măturătorii stradali trec pe lângă rahați, nederanjându-i, avem o problemă. O problemă de administrație publică.

USR e în război cu populația Brașovului, dar și-a găsit alți oameni pentru care să lucreze. USR-ul își dovedește propria valoare fie făcând activism, fie făcând activități de voluntariat ce țin de ONG-uri. La nivel politic și administrativ e sub zero. Și asta n-ar fi o problemă dacă nu ne-ar trage și pe noi în jos.

Mai jos aveți comunicatul de presă din partea Primăriei Brașov.

„ Copiii din Ucraina refugiați la Brașov merg din această săptămână la grădiniță

– Trei grădinițe și-au deschis porțile pentru aceștia. Educatoarele sunt tot refugiate din Ucraina, care fac voluntariat –

 

Începând din această săptămână, 43 de copii din Ucraina refugiați la Brașov au început cursurile la grădiniță. Este vorba de un proiect pilot derulat de Municipalitate, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și 3 grădinițe din oraș – o grupă mică, cu 20 de copii, la Grădinița nr. 9, o grupă mijlocie, cu 10 copii, la Grădinița nr. 2, și grupa mare, cu 13 copii, la Grădinița nr. 29. Conform inițiatorilor, prin proiect se dorește o integrare mult mai ușoară a copiilor din Ucraina în rândul copiilor din Brașov și să îi ajute să treacă mai ușor peste traumele războiului. În același timp, părinții copiilor au timpul necesar pentru a se concentra pe găsirea unui loc de muncă, pe perioada în care stau aici, care să le asigure independența financiară și, implicit, să îi includă în comunitate.

„Începând din această săptămână, în Brașov avem deschise trei grupe pentru copiii refugiaților ucraineni care sunt pe raza municipiului Brașov. Acestea sunt la Grădinița 2 – unde ne aflăm acum și unde este grupa mijlocie, la Grădinița 9 și la Grădinița 29. În total sunt 43 de copii care în acest moment învață sau își petrec timpul în grădinițele din Brașov, deocamdată la program scurt, urmând să treacă apoi la program prelungit, iar educatoarele sunt dintre doamnele refugiate care au venit în Brașov. Pe lângă trauma pe care acești copii au suferit-o din pricina războiului, pe lângă trauma dislocării de lângă familiile lor, de lângă tații pe care i-au lăsat în urmă, este foarte important ca să facă parte dintr-un colectiv, un colectiv care le vorbește limba, în care se simt în siguranță și în care se pot integra, alături de copiii brașoveni, în comunitatea noastră. Cu atât mai mult cu cât în perioada următoare facem demersuri pentru asimilarea în piața muncii a celor care au venit pe raza municipiului Brașov, tocmai pentru că ne dorim ca aceștia să devină cât mai mult autonomi și independenți financiar, este foarte important ca în timpul zilei mamele să aibă unde-i lăsa pe cei mici în condiții de siguranță, cu o educatoare vorbitoare de limba ucraineană și să poată astfel să intre în piața muncii”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Cursurile la aceste grădinițe sunt asigurate de voluntari, din rândul refugiaților, inclusiv persoane cu pregătire pedagogică. La Grădinița nr. 2, astăzi erau prezente două voluntare care desfășurau activități didactice cu copiii din grupa mijlocie.

Una dintre cele două educatoare a fost profesoară de biologie și chimie în Zaporojie și s-a înscris ca voluntar la grădiniță pentru a mai uita de problemele de acasă și pentru a se integra mai ușor în comunitatea brașoveană.

,,Sunt din Zaporojie, am fost profesoară de chimie și biologie, dar în ultimul timp am lucrat ca maseuză. Sunt aici din cauza războiului din Ucraina, împreună cu cei doi copii ai mei. Oamenii sunt foarte binevoitori, sunt foarte fericită că am ajuns aici, orașul este frumos. Le mulțumesc mult brașovenilor. Cursurile la grădiniță și la școli sunt foarte importante pentru că ne scot din starea psihologică în care am fost, mai ales copiii, din cauza exploziilor pe care le-am auzit. Mă bucur că pot să arăt că într-adevăr se poate trăi exact cum a fost viața noastră dinainte de război. Este foarte important acest lucru. Am format multe grupuri de chat prin care vorbim unii cu alții, colaborăm, și căutăm soluții pentru a-i integra pe copii în școală și în grădiniță. Voluntariatul mă ajută să uite de problemele care sunt și sper să ajut la integrarea aceasta în comunitate. Simt că se poate!”, a declarat Tanya Zhursksa, 41 de ani, fost profesor de biologie și chimie.

Cea de a doua voluntară este din Ismail și a venit doar cu copiii, pentru a îi proteja de războiul din Ucraina. Vrea să se angajeze cât mai repede deoarece trebuie să îi ajute cu bani pe cei rămași acasă, soț, părinți și bunici. În Ucraina era manager la o agenție de turism, la Brașov este educator voluntar la Grădinița nr. 2, unde sunt și cei doi copii ai ei.

,,Am venit din Ismail, am venit să-mi protejez copiii, din cauza acțiunilor militare care se anunțau. Sunt aici din 3 martie, sunt foarte fericită că am ajuns în orașul vostru, îmi place foarte mult, dar sper totuși să ajung acasă. Acum ajut la grădiniță, sunt voluntar. Copiii sunt fericiți că pot să socializeze unul cu altul și părinții speră să-și găsească loc de muncă. Mă gândesc că o lună-două voi rămâne totuși aici, să-mi găsesc un loc de muncă, să-mi ajut părinții care au rămas în Ucraina și pe soțul meu, care nu are serviciu. Ismail este la 250 de kilometri de Odesa, care este un oraș important, pe care rușii au început deja să îl atace. Am venit singură, pentru că soțul meu nu putea să plece, părinții mei au încă părinți, au gospodăriile lor, și de aceea nu au cum să lase toate lucrurile și să vină și ei aici”, a explicat Anna Parshulina, 31 de ani, manager agenție de turism.

Pentru ca aceste grupe, pentru copiii din Ucraina, să funcționeze în aceleași condiții ca grupele de copii brașoveni a fost necesar ca grădinițele, pe lângă spațiile puse la dispoziție, să găsească soluții pentru mobilier, materiale didactice și tot ceea ce este necesar pentru activitate. Cu sprijinul personalului din grădiniță, al voluntarilor, al părinților, în câteva zile, cele 3 grupe au fost funcționale, iar copii au tot ceea ce le trebuie, inclusiv hrana.

,,Am considerat că o mână de ajutor în situația aceasta contează foarte mult. Am avut un spațiu disponibil și am decis că îl putem amenaja și putem întinde o mână celor care au nevoie, mai ales copiilor, care trebuie să se integreze. Toate aceste amenajări le-am făcut din resurse proprii, am avut mobilier în grădiniță, am avut voluntari care au ajutat la mutarea mobilei, am aranjat-o. Toate grupele de copii au donat materiale pentru această grupă, au venit cu jucării, cu jocuri, cu material didactic. Părinții s-au oferit în continuare să sprijine orice solicitare și orice nevoie vor avea cei de la grupa ucraineană. Firma de catering care deservește grădinița s-a oferit să aducă gratuit mâncare pentru această grupă de 10 copii”, a precizat Daniela Alexandru, directorul Grădiniței nr. 2.

Inspectoratul Școlar Județean a delegat personal care sprijină activitatea didactică a educatorilor voluntari de la cele 3 grădinițe, astfel încât integrarea copiilor din Ucraina să se fie cât mai ușoară.

Municipalitatea și IȘJ continuă discuțiile pentru extinderea programului, alte 3 grădinițe arătându-și disponibilitatea pentru a deschide grupe de copii ucraineni, mai ales că tot mai mulți dintre refugiații stabiliți la Brașov doresc cam, măcar pentru o perioadă, să devină parte a acestei comunități, copii să meargă la școală sau grădiniță, iar părinții să lucreze.

 

Reamintim că după începerea războiului din Ucraina, Primăria Municipiului Brașov și mai multe organizații neguvernamentale au constituit grupul de lucru „Brașov pentru Ucraina”, pentru a veni în sprijinul refugiaților din țara vecină, lovită de război, și pentru a trimite ajutoare acolo. În data de 4 martie a fost deschis, la CATTIA, Centrul Comunitar „Brașov pentru Ucraina“, urmat apoi de un call-center permanent și o platformă on-line, puse la dispoziția refugiaților ucraineni, dar și celor care doresc să își ofere ajutorul. De la deschiderea centrului, care funcționează non-stop cu sprijinul celor câteva sute de voluntari și al donatorilor, peste 2.000 de ucraineni au beneficiat de servicii gratuite care includ cazare, hrană caldă și rece, produse de igienă personală, haine, produse pentru nou-născuți, produse pentru animalele de companie, sala de joacă și activități pentru copii, consiliere psihologică și asistență juridică, iar recent au fost organizate și cursuri de limba română sau engleză pentru copiii ucraineni. Majoritatea celor care au apelat la serviciile centrului și-au exprimat intenția de a rămâne , cel puțin pentru o perioadă, la Brașov.

 

Mai multe informații găsiți pe site-ul https://ua.brasovcity.ro/ sau la call-center: +40371 784071.”

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.