După ultima ședință de consiliu local, au ieșit USR-iști isterizați pe Facebook că PSD și PNL se pun cu „ cwrul în ușă” și că de aia „ n-avem”. Că lui Coliban&Co. li se refuză dezvoltarea Brașovului de către consilierii „ infami” și puși pe bagat pumnul în gură.
Chiar și eu mă întrebam care e faza.
Și am aflat care e „ faza”. Am aflat pentru că a postat consilierul local Pamela Maria Diaconu ( PNL ).
La finalul aveți și postarea ei integrală. Eu doar o să fac povestea mai scurtă.
Proiectul respectiv este de pe vremea lui Scripcaru. Atunci a primit certificat de urbanism, emis în data de 16 ianuarie 2020. Dezvoltatorii care au întocmit PUZ-ul, prin faza a -II-a a acestuia doresc o extindere a cartierului Coresi cu blocuri de locuințe, centre comerciale, zone de agrement, spații comerciale individuale, aceștia urmând să cedeze în favoarea municipalității un teren de 8000 de mp, în vederea construirii unei școli, pe care NU o va construi dezvoltatorul, fiind în sarcina municipalității să găsească soluții pentru a construirea acesteia.
Proiectul de HCL care vizează întocmirea PUZ-ului pentru faza a II-a și care conține în total peste 50 de pagini a fost a fost pus la dispoziția consilierilor cu O ZI ÎNAINTE DE ȘEDINȚĂ, proiectul regăsindu-se pe ordinea de zi suplimentară, la nr. 85 din totalul de 86 de proiecte.
Codul Administrativ, săracul, zice că documentele trebuie puse la dispoziția consilierilor cu cel puțin 5 zile înainte. Ca să aibe timp să le studieze.
Acum, chestia asta cu punerea în întărziere și „ iuțeala de mână” combinată cu „ nebăgarea de seamă”, fac parte din arsenalul USR. Un fel de „ hai să votăm la grămadă”.
Nu e prima oară când administrația de viitoare tristă amintire face așa.
Concluzia mea? Strategiile sunt vechi și patentate de alții, dar sunt bune pentru „ o altfel de politică ” marca USR. Combinațiile? La ordinea zilei. Originalitate în dezvoltarea Brașovului? Nici gând, proiectele de pe vremea lui Scripcaru sunt numai bune.
Vai de cwrul nostru!
Postarea consilierului local Pamela Maria Diaconu
„ După ce USR Brașov a făcut tot felul de acuzații și afirmații manipulatoare și mincinoase, un cetățean mi-a cerut și a afirmat următoarele:
“Am dori un răspuns public din partea consilierilor locali PNL și PSD, Alexandra-Ioana Crivineanu si Pamela Maria Diaconu, de ce au votat împotriva PUZ-ului, care prevede construirea unei scoli și a unor terenuri de sport atât de necesare cartierului nostru.
Mulțumim!” ( cu referire la cartierul Tractoru’)
În primul rând, doresc să-i mulțumesc cetățeanului pentru întrebare și pentru prilejul de a explica tuturor celor interesați, despre cele întâmplate în ședința Consiliului Local Brașov din data de 27 aprilie 2022, întrucât este foarte important să aflați adevărul și astfel, să aveți posibilitatea de a elimina manipulările realizate în mod voit de către unele persoane.
Din capul locului, vă cer respectuos să plecați de la prezumția de bună credință a mea și a celorlalți colegi și să nu uitați că și eu și familia mea, lucru de altfel perfect valabil și pentru ceilalți consilieri locali, trăim în acest oraș și ne dorim binele brașovenilor. Și din acest motiv, refuzăm să fim batjocoriți de către cei care au impresia că suntem acolo pentru a vota în necunoștință de cauză.
Într-o altă ordine de idei, solicitarea cetățeanului, pornește de la o afirmație falsă, cum că aș fi votat împotriva PUZ-ului ”care prevede construirea unei școli și a unor terenuri de sport”, fapt pentru care se impun niște clarificări pentru ca cetățenii să cunoască adevărul, și le voi expune cronologic :
- documentaţia de urbanism ( pt faza I) având drept scop regenerare urbană zona industrială Tractorul Braşov în zona, Braşov, str. Turnului nr. 5, a fost inițiată de către Immochan Imobiliare SRL şi Immo Lodgia S.R.L. încă din 2017, potrivit HCL 453/2017 adoptată deci în perioada mandatului lui George Scripcaru. Totodată documentația de urbanism ( pt faza a -II-a) pentru care ni s-a cerut votul în ședința de acum trei zile, a fost elaborată în baza unui certificat de urbanism emis în data de 16 ianuarie 2020, deci tot în cadrul vechii administrații ( pentru cei care au uitat, mandatul domnului Allen Coliban a început efectiv pe data de 28 octombrie 2020, când dumnealui a depus jurământul). Prin urmare, credeți-mă când vă spun că liberalii au tot interesul ca proiectele bune pentru brașoveni, să continue și chiar să fie finalizate.
- Pentru a avea imaginea clară asupra realității, CEETRUS ROMANIA S.R.L. și IMMO LODGIA ONE S.R.L. dezvoltatorii care au întocmit PUZ-ul, prin faza a -II-a a acestuia doresc o extindere a cartierului Coresi cu blocuri de locuințe, centre comerciale, zone de agrement, spații comerciale individuale, aceștia urmând să cedeze în favoarea municipalității un teren de 8000 de mp, în vederea construirii unei școli, pe care NU o va construi dezvoltatorul, fiind în sarcina municipalității să găsească soluții pentru a construirea acesteia.
- Proiectul de HCL cu privire la care m-am abținut ( care vizează întocmirea PUZ-ului pentru faza a II-a și care conține în total peste 50 de pagini ) a fost a fost pus la dispoziția consilierilor cu O ZI ÎNAINTE DE ȘEDINȚĂ, proiectul regăsindu-se pe ordinea de zi suplimentară, la nr. 85 din totalul de 86 de proiecte care urmau a fi dezbătute în data de 27 aprilie 2022. Asta, în condițiile în care, potrivit Codului Administrativ, pentru ședințele ordinare, cum a fost și cea din 27 aprilie documentele ar fi trebuit să ne fie puse la dispoziție odată cu convocarea și respectiv cu cel puțin 5 zile înainte de ședință, ÎN NICIUN CAZ CU DOAR 1 ZI ÎNAINTE, din motive lesne de înțeles. Nu poți face o verificare temeinică pentru un astfel de proiect complex , important pentru sute sau chiar mii de brașoveni, în câteva ore….
- În data de 27 aprilie, consilierilor locali ne-a fost adus la cunoștință faptul că s-ar fi primit sesizări din partea unor cetățeni, care solicitau să nu se voteze proiectul, aceștia afirmând că ” documentația le încalcă dreptul fundamental la proprietate” , aceste aspecte urmând a fi clarificate de aparatul de specialitate
- Problema lipsei transparenței și a lipsei de comunicare, am semnalat-o încă de la prima ședință și de fiecare dată am fost asigurați că situația se va îmbunătăți. Eu una nu văd nicio îmbunătățire, din contră, totul se face haotic și pe genunchi, iar eu, la fel ca și colegii mei liberali, refuzăm să facem lucrurile în acest fel.
- Proiectul poate fi readus oricând în dezbatere într-o ședință viitoare, până la care, toți cei implicați să avem timpul necesar pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză și în folosul brașovenilor!
P.S. oricum, nu pot să nu sesizez, că am ajuns să fim întrebați, chiar și de către simpatizanți USR, de ce nu am votat pentru continuarea proiectelor inițiate de vechea administrație, știam eu că va veni și vremea asta ”
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro