S-a răsuflat #haștageala

M-am dus și eu ieri să mă benoclez la mașinile de epocă din Piața Sfatului numai că la ora la care am ajuns eu, plecaseră. Na, se mai întâmplă. Credeam că vor rămâne acolo toată ziua.

În schimb, în timp ce dădeam ture să văd unde sunt mașinile, mi-au sărit în ochișori câțiva tineri în tricouri albe care vorbeau cu trecătorii.

Am zis că sunt de la USR. Nope, erau de la PSD.

Clar, mă întreb cu toată răutatea din dotare, ce s-ar întâmpla dacă usereii ar ieși pe stradă să vorbească cu cetățenii? Cred că nimic bun.

Cu pesedeii vorbeau cetățenii. Chiar și semnau petiția pentru păstrarea fântânii arteziene din Piața Sfatului.

Le-am făcut și eu vreo două poze, ca să le postez. Dar mai de departe. Nu prea pot cu „ stânga”.

Pfff, ce repede s-a întors roata! Și nici măcar nu sunt doi ani de când a preluat USR-ul hățurile, și vreo trei sau patru ani de când îi fugăreau useriștii pe pesediști prin parcare pe la hotelul Aro. Coborându-le sfinții din calendar și pomenindu-le neamurile pe linie maternă.

PSD-ul începe să aibe adresabilitate în Brașov și USR-ul își linge rănile pe la Sibiu, pe la nu știu ce teambuilding. PNL-ul stă liniștit la cutiuță.

PSD-ul face acțiuni de stradă la Brașov, în timp ce USR-ul îți face „ mânuța” pe la Victoria și Codlea. PNL-ul încă nu s-a hotărât.

S-a răsuflat #haștageala.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.