„ Inocenții” de la USR ni-l „ vând” pe Coliban ca fiind campion absolut la TRANSPARENȚĂ

Am realizat fără să vreau faptul că Allen Coliban este atât de TRANSPARENT încât a ajuns omul invizibil. Și asta datorită faptului că USR-ul, sau mă rog, ce a mai rămas din USR după ce a ieșit din tranșeele luptei politice, efectiv se chinuie să-l țină în picioare, punându-i în cârcă o serie de virtuți ce n-au legătură cu realitatea.

Acum câteva zile, o postare a partidulețului căzut la datorie în lupta cu dezvoltarea și progresul României, titra pompos următoarele. Cităm „ USR are primari în doar 5 municipii dintre cele 109 din țară și în 2 sectoare din București. Dintre aceștia, 5 primari sunt în topul celor mai transparente administrații locale din România: Brașov, Alba Iulia, Bacău, Timișoara și Sectorul 2”.

Și delirul continuă – „ Allen Coliban, Gabriel Pleșa, Lucian Viziteu, Dominic Fritz și Radu Mihaiu se numără printre primarii care au știut să respecte cel mai bine legile privind transparența cheltuielilor din finanțele publice locale, conform analizei realizate de ONG-ul Funky Citizens”.

Aha, stai așa că aici o dă cotită. Adică e campion absolut Coliban la transparență, dar numai la transparența cheltuielilor din finațele publice locale.

Mă speriasem, parol. Stai că postarea mai are o frază, poate ne lămurim mai bine, să nu rămânem proști în gară. „ Ce au făcut primarii USR pentru a crește transparența cheltuielilor din primării? Au publicat din timp proiectele de buget local, au organizat dezbateri pentru ca oamenii să poată contribui la realizarea lor, au organizat sesiuni de bugetare participativă și au publicat contracte și rapoarte detaliate ale cheltuielilor din bugetele locale pe site-urile oficiale ale primăriilor”.

Ups. Stai așa, să vedem un pic, să analizăm dacă e așa sau ne întoarce portofelul din nou USR-ul.

Și luăm cazul lui Coliban, cel văzut de către hipsterii de la Funky Citizens ca fiind un fel de „ Atletul lui Dumnezeu” pe pământ.

Cică a publicat la timp proiectele de buget local. În mare au dreptate. Dar nu văd prin asta un criteriu de a-l desemna campion la transparență.

Cică au organizat dezbateri pentru ca oamenii să poată contribui la realizarea lor. Da, Coliban a organizat dezbateri, dar dacă facem o minimă analiză, la dezbateri au cam participat membri ai partidulețului și simpatizanți. Societatea civilă a fost mai pe absențe pentru că dezbaterile erau organizate pe la ora 16 sau 17, sau la ore la care cetățeanul prestează activitatea aia nasoală de îi zice serviciu, și care nu te prea lasă să te concentrezi pe problemele lui Coliban. Hai să zicem că vina e împărțită. Jumătate de vină aparține administrației pentru că fie a programat din scurt dezbaterile, fie le-a pus la ore nepotrivite, dar nici cu participanții nu îmi e rușine, nici ei nefiind prea interesați.

Asta cu dezbaterile ar fi cam alandala portocala, Coliban facilitând mai mult o direcție a dezbaterilor favorabilă lui și nicidecum un exercițiu absolut al transparenței. Pentru că dacă vrei dezbateri pe bune, pune dezbaterile sâmbătă dimineața când „ stakeholderi”  au zi liberă, și fă asta în trei ședințe separate la o săptămână distanță.

Așa cum sunt făcute nu mi se pare că sunt foarte transparente ci că mai mult sunt făcute pentru a le bifa. Un fel de „ servită” cu public.

Publicarea contractelor. Da, aici recunosc, Coliban ar fi făcut o treabă extraordinară dacă ar fi publicat TOATE contractele. Acelea mai importante sunt un pic mai greu de găsit, unele fiind un pic retrase de la ochiul public. Poate mă înșel dar citisem undeva că lipsesc anumite contracte de la „ public”, și asta doar urmărind numerotarea lor.

Cheltuieli de bugete locale. Eh, aici pot să vin cu un contraexemplu, ca să confirmăm regula.

Cităm din articolul „ Nota de plată pentru Forumul Orașelor Verzi: peste 660.000 de lei. Nicoleta Cârjan: „O sumă infimă, pentru vizibilitatea pe care o obținem prin organizarea acestui eveniment” publicat în data de 20 august 2021 ( link – articol ).

Ce cheltuieli sunt prevăzute la Forumul Oraşelor Verzi: 

  • Corturi, mochetă, mese, scaune, logistica – 130.000 lei
  • Ecran, sonorizare, scenothenica, transmisiune live, camere, operatori – 130.000 lei
  • Traduceri, interpretariat – 30.000 lei
  • Prânzuri și pauze de cafea (250 participanți) – 50.000 lei
  • Kit de participare (plasa textil, recipient apa,  cafea, pix, block notes, lenyard) – 25.000 lei
  • Transport intern si internațional speakeri & traineri – 25.000 lei
  • Cazare (mic dejun inclus) speakeri – 25.000 lei
  • Led screen Piata Sf Ioan (transmisiune conferința pentru publicul larg) – 30.000 lei
  • Protocol organizare (invitați, presa, voluntari, echipa organizare) – 20.000 lei
  • Printuri (broșura conferința, mape, ecusoane, abțibilduri, tricouri, măști, etc), producție publicitate outdoor (afișe stații RATBV, signalistică eveniment-steaguri, baloane, roll-up spiders, direcționale, etc) – 75.000 lei
  • Website, video & foto: promo, after movie, fotografii eveniment – 10.000 lei
  • Înregistrare marcă – 5.000 lei.

De precizat este că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, toate achiziţiile pe contracte care nu depăşesc 132.560 de lei (fără TVA) se pot face în mod direct, fără a solicita în mod obligatoriu oferte sau a organiza licitaţii. Niciuna dintre cheltuielile aferente FOV nu depăşeşte această sumă, cele mai mari fiind cele pentru cort, respectiv partea de sonorizare, lumini şi ecrane, care ajung la 130.000 de lei per contract.”

Curat transparent Allen Coliban. Campion absolut aș spune.

Post scriptum – cu tentativa de evacuare din sala de ședințe a Consililului Local Brașov de către Flavia Boghiu a jurnaliștilor prezenți care s-a soldat cu o „ urecheală” din partea Avocatului Poporului, cum rămâne?

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *