Încă un consilier local USR Brașov și-a dat demisia

Bate un vifor puternic de tot prin USR Brașov. După plecarea de acum aproape un an a consilierului local Ioan Corbu, în urma scandalului „ prostul&curva”, care a demisionat și din consiliul local și din partid, un alt consilier local USR, Mihai Andrei Oniga, a demisionat.

Motivele „ divorțului” nu sunt publice. Dar asta nu ne împiedică să speculăm.

Dar asta nu înainte să amintim de episodul în care, USR-ul cu mușchii umflați a încercat să scoată din sala de plen a Consiliului Local doi jurnaliști, și printre cei ce solicitau vehement acest aspect se afla și proaspătul nostru demisionat.

Păi și de ce a demisionat Oniga?

Probabil nu se mai înțelegea cu aripa Coliban care a pus pâna și pe primărie, și pe filială. Ambalați și împachetați în spatele sintagmei „ Curaj”, aceștia impun linia politică locală a filialei USR cu o mână forte, făcând abstracție de restul partidului. Și datorită acestei politici a „ pumnului în gură”, mulți membri marcanți, printre care și deputatul Benga, au părăsit filiala prin demisie.

Anyway, în filială e fierbere mare de tot și din câte răzbat dinspre USR, încă o demisie e pusă pe masă. Sau mai multe!

Și ca să realizăm, în altă ordine de idei, cam cât de praștie cu pedale sunt USR-iști, comentez tot aici și o postare a lui Cosette Chichirău.

Cităm – „ DNA a anunțat azi că fostul primar al Sectorului 1, pesedistul Dan Tudorache, este urmărit penal într-un dosar penal cu prejudiciu record: aproape 1 miliard de lei, adică jumătate din bugetul Municipiului Iași. Tudorache este cel care a plătit campanii denigratoare împotriva lui Clotilde Armand atunci când aceasta a arătat cu dovezi concrete cât de mult s-a furat în sectorul 1.

În Timișoara, Dominic Fritz a depus la DNA o plângere penală după ce a descoperit și oprit o rețea care truca majoritatea concursurilor din primărie. Și el a fost atacat de mafiile din primărie”.

Bun! De ce praștie cu pedale când se depun plângeri penale și ies la suprafață mizerii? Pentru că amândoi, Clotilde și Fritz sunt „ pe” mandat de aproape doi ani. Doi ani în care s-au dus la serviciu cam degeaba. Dacă erau buni ca manageri, scoteau chestiile astea pe tapet în primele trei luni de mandat.

Nu m-ar mira ca astfel de idei să-i apară și lui Allen Coliban în cap, deși, dacă mă uit bine în istoricul mandatului său, care a început cu un audit al cărui rezultat nu-l vom afla vreodată și a continuat cu câteva concursuri prin care câțiva sinecuriști și-au găsit serviciu la primărie după ce au fost plimbați fie pe la AMB, fie au „ ars gazul” din postura de consilier personal al primarului, ideile ar veni cam târziu. Și cam degeaba.

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *