Drumul din Parcul Industrial Metrom – crater lângă crater ( galerie foto)

Ai nevoie de tanc sau mașină de teren dacă vrei să închiriezi un spațiu în Parcul Industrial Metrom

Acum câteva zile, împreună cu un prieten, ne-am dus să facem o vizionare a unui spațiu de închiriat. Și noi, ca băieții, avem o idee fixă cum că ar trebui să închiriem un garaj ca să deschidem acolo un mic business. Nimic spectaculos, nimic ieșit din comun. Ne-am socotit noi că Parcul Industrial Metrom ar merge ca uns.

Și ne-am dus…mai bine nu ne mai duceam.

Spațiul văzut, să zic că ar fi fost ok. Și nu intru în mai multe amănunte.

Dar ceea ce m-a frapat a fost starea drumurilor din interiorul parcului industrial.

Oameni buni, o bătaie de joc mai mare decât acolo n-am văzut nicăieri. Zici că eram în Bagdadul proaspăt bombardat.

Cum mama mă-sii, ca administrator de parc industrial să păstorești niște drumuri făcute zob și să mai și ceri bani de chirii și utilități companiilor care au închiriat acolo spații.

Cum naiba, în Brașov, UE, 2022 să ai gropi în asfalt ( Doamne Sfinte, care asfalt? Am doar o vagă bănuială că acolo ar fi fost asfalt) de jumătate de metru, de nu poți să mergi cu mai mult de „ a doua”, și atunci cu atenție și cu rugăciuni fierbinți la planetare, bucșe, casete de direcție, pivoți și alte cele. Așa cratere am văzut doar pe Lună când cei din misiunea Apollo se plimbau cu Rover-ul pe acolo.

Ce să mai spun? Aveam senzația că e pistă de încercări pentru tancuri sau alte vehicule militare.

Persoana care ne-a prezentat spațiul era vizibil jenată de drum, pe noi ne-a umfla râsul-plânsul că dacă aș fi știut, n-aș fi intrat pe acolo cu mașină normală nici dacă mi se promitea chirie gratuită 6 luni și utilitățile cadou.

Jale și prăpăd!

Păi și cine e vinovat de situația asta?

Păi vă povestesc imediat.

Proprietar al parcului industrial a fost după revoluție Metrom S.A. Care este un fel de filială a ROMARM.

ROMARM este o companie producătoare de armament din România, deținută de stat.

Metrom S.A. a tot vândut din halele industriale deținute acolo, mai mult forțat datorită unor debite care cresc mereu la energie electrică. Și așa a răsărit compania Metrom Trading care are în acționariat foști angajați ai Metrom S.A.. Și care a tot achiziționat spații din parcul industrial.

Și pe lângă Metrom Trading, a mai apărut și compania „ Parc industrial Metrom”, care mai deține și ea o serie de spații și hale industriale acolo.

Alt proprietar este și Consiliul Județean Brașov. Plus alți câțiva proprietari.

Bun, bun, am înțeles, e plin de proprietari acolo, dar străzile. Sau mă rog, craterele ale cui sunt?

Păi ale lui Metrom S.A.. Adică ale lui ROMARM.

Nu înțeleg de ce, dacă sunt atâția proprietari, nu asfaltează? Păi din câte am înțeles Metrom S.A. este un fel de muribund ce sângerează, și restul, cei din jur se ospătează cu nesaț, devorând hălci întregi din proprietatea statului. Stau la pândă și așteaptă să mai pice ceva, o hală, un petic de pământ, orice, pentru maximizarea profitului pe spatele chiriașilor.Și asta în loc să fie preocupați de drumurile de acces. Probabil așteaptă să devină atât de adânci gropile încât vor să bage direct metrou. Sau vor să facă pistă de încercări pentru amfibii.

Situația este extrem de ciudată mai ales că acolo au sedii companii mari cu zeci de angajați, cu parcuri auto mari au sedii, și zilnic, sute de mașini trec testul de anduranță al străzilor din parcul industrial.

Jale, prăpăd și bătaie de joc!

Cum naiba să plătești chirie pe un spațiu când proprietarul este atât de dezinteresat de starea drumului încât face tot posibilul să nu ajungi la el decât parașutat sau pe jos cu încălțăminte tehnică de munte?

Așa că am plecat spre alte parcuri industriale, să verificăm starea drumurilor, că pe la Metom nu e de stat în chirie.

Mărturie stau imaginile cu așa numitul drum.

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *