Viceprimarul Sebastian Rusu – „ Sunt convins că în momentul în care au simțit că nu vor mai prinde alt mandat la Brașov și-au zis să treacă mai bine pe partea de victimizare, de ceartă, să facă circ pentru acolo se pricepe cel mai bine USR-ul”
Viceprimarul Sebastian Rusu a oferit ieri într-o conferință de presă un fel de radiografie actualizată a situației existente în interiorul Primăriei Brașov. Acesta face referiri și trimiteri clare la strategiile de „ luptă” ale găștii USR de la conducerea administrației publice locale, oferind o serie de explicații și de lămuriri în legătură cu bucătăria internă.
Putem observa, din cele relatate mai jos, că Allen Coliban nu duce o numai o luptă politică în care a implicat partidele din Consiliul Local, ci duce efectiv o luptă împotriva cetățeanului. Mai putem observa și faptul că strategiile adoptate în acest conflict deschis sunt proprii tuturor administrațiilor USR din România.
Spor la lectură
„ 1. ȘEDINȚA DE ÎNDATĂ
Ședința de îndată a Consiliului Local a fost convocată de domnul primar la ora 17:30, într-o regie marca USR, în condițiile în care colegii din Primărie au program de lucru până la ora 16, iar ceilalți colegi consilieri locali au fost fiecare la serviciu. A fost o ședință cu 4 puncte, care a durat până la ora 10 și jumătate seara, o „normalitate” pentru administrația Coliban. În primul meu mandat de consilier n-am avut în 4 ani de zile atâtea ședințe de îndată sau extraordinare câte am avut până acum în mandatul domnului Coliban.
Părinții care au participat la ședință au fost induși în eroare. Cu unii am discutat în pauză și le-am explicat că nimeni nu are vreo problemă cu „școala tampon”, ci cu problema de legalitate a întregului proiect. E normal să punem la îndoială legalitatea, pentru că vedem toate artificiile și ingineriile primarului, deși dacă stau bine și mă gândesc nu știu dacă domnul Coliban e inginer.
Toate ingineriile primarului au degenerat, sunt acte întoarse de la Prefectură, sunt acte contestate în instanță, unele câștigate. Plus ce s-a afirmat în raportul Camerei de Conturi, unde eu am fost parte în acest control, am dat niște note de relații. După informațiile apărute în spațiul public, i-am cerut domnului primar să-mi înmâneze și mie acel raport, întrucât și eu am fost vizat în acel raport. Nu mi l-a dat. Iar atunci m-am adresat Camerei de Conturi, pentru a-mi da acel raport. Oricine ar fi procedat la fel, ar fi vrut să cunoască măsurile dispuse în privința sa.
Mi s-a părut suspect că toți cei care au depus cererile de luare a cuvântului o făcuseră cu o oră, o oră și jumătate înainte ca noi, consilierii locali să știm de această ședință de îndată. O regie marca USR.
- INVITAȚIE PENTRU CETĂȚENII BRAȘOVULUI
E absolut normal ca cetățenii Brașovului să participe la ședințele Consiliului Local. Îi invit pe cetățenii din toate cartierele să participle, de acum înainte la toate ședințele, pentru că problemele sunt multe, să vină să-și spună ofurile. Așa cum vorbim cu ei pe stradă, că e plin de gunoaie, că nu se asfaltează, că e plin de gropi, că sunt o grămadă de traversări de străzi sunt lăsate la nivel de piatră, avem zeci de exemple. În loc să se ocupe de acestea, doamna administrator public al Brașovului e mai preocupată să facă jocuri politice, de a alerga de la unii la alții și să facă tot felul de inginerii, în loc să iasă pe teren. Să lase tocurile deoparte, să-și pună adidașii și să vadă ce are de făcut, pentru că asta presupune munca.
- CELE MAI MULTE NEMULȚUMIRI
În primăvara acestui an cele mai multe reproșuri le-am avut în legătură cu toaletările și tăierea copacilor. Pentru că serviciul specializat din Primărie nu mai poate să mai ia vreo decizie până când nu se consultă cu acea Fundație ProPark, pe care domnul Coliban a adus-o. Deși era în atribuțiile mele, la acel moment am refuzat să semne acel parteneriat și atunci l-a semnat chiar domnul primar. De ce am refuzat? Pentru că responsabilitatea în caz de incidente sau accidente este a noastră, a Primăriei. Iar acea fundație nu răspunde cu nimic!
Este o foarte proastă organizare, pe care toată lumea o vede, și acest prost management se observă în toate instituțiile subordonate Primăriei fie că vorbim de RIAL, de Corona sau oricare alta. În toate instituțiile în care domnul primar s-a implicat și a luat frâiele – vorba vine -, putem să vedem foarte bine ce s-a întâmplat, sunt lucruri și realități pe care le poate observa orice cetățean al municipiului Brașov, nu pot să fiu acuzat de subiectivism.
- MASĂ CALDĂ ÎN ȘCOLI
Legat de proiectul cu Agenția Metropolitană, repus de domnul primar din nou pe ordinea de zi, acum în ședința de îndată. Nu este vorba un proiect propriu-zis, ci doar de un studiu. Consider că ar fi mai bine să se facă un proiect-pilot cu acea cantină de la CATTIA, pentru că Agenția Metropolitană are oameni angajați dacă dorește să implementeze acest proiect al „mesei calde în școli”, are un buget de 2,2 milioane de euro din care poate să facă aceste lucruri, nu văd de ce trebuie să ceară bani suplimentari.
În plus, există varianta cu acea cantină de pe strada Panselelor, care nu trebuie să fie numai o cantină socială, pentru că poate să deservească și școlile. În viziunea noastră trebuie să fie o cantină multifuncțională, la suprafața pe care o are, de 500 mp – o suprafață foarte mare pentru o cantină.
- DESPRE ALIANȚA DE LA BRAȘOV ȘI REGIILE USR
Fiecare primar trebuie să aibă toată maturitatea politică necesară pentru a-și asigura majoritatea. Niciun primar nu va putea să aibă un Consiliu Local doar cu partidul său. La Brașov domnul Coliban a fost binecuvântat cu o alianță cu PNL, în care avea majoritate absolută. Nu mai avea nevoie de nicio alianță pentru orice proiecte care necesitau 2/3 din voturi.
Imaturitatea politică a primarului Coliban și dorința de a fi „stăpânul inelelor” a dus la dizolvarea acestei alianțe, una forțată, în care ne-am tot chinuit s-o ținem, existând foarte multe frecușuri. A fost foarte greu să mai reziste această alianță, deoarece în atribuțiile delegate începuseră să intervină tot felul de consilieri de-ai domnului Coliban, la un moment dat erau vreo 20, de nu mai știa nimeni cine e și al cui e.
Am avut o discuție cu viceprimarul din Câmpulung Muscel, colegul meu Nicu Zaharia, care și-a dat demisia din funcția de viceprimar după metodele și retragerea atribuțiilor pe care i le-a aplicat doamna primar Lasconi, colega domnului Coliban. Vedeți, lucrurile sunt cât se poate de asemănătoare, toți merg după o regie și în acest fel nu se va putea face niciodată performanță, fie că vorbim de Brașov sau de nivel național.
- CLUBUL CORONA ȘI SLĂBICIUNEA PRIMARULUI PENTRU INGINERI
De exemplu am avut printre atribuții și clubul Corona Brașov. Erau atribuții pe care trebuia să mi le fac, după care urma o evaluare, să vedem ce obiective am avut și dacă mi le-am îndeplinit. Dar domnul primar a venit și mi-a retras atribuțiile pe Corona, pentru că eu nu am fost de acord să desființăm secția de fotbal în timpul campionatului și să facem o mârlănie, pentru că nu s-ar fi putut numi altfel dacă i-am fi lăsat pe acei oameni pe drumuri.
Domnul primar nu a mai vrut să aloce bani la fotbalul de la Corona și am încercat să-i salvăm prin acel FC Brașov, în care din nou s-a implicat și „stăpânul inelelor”, și-a pus amprenta și lucrurile au degenerat, dânsul rămânând membru în asociația respectivă. Aceasta cu toate că la un moment dat am avut dorința lui Dragoș Ivăncescu și Edi Gherghe, iubitori ai fotbalului, cei care aveau înregistrată o asociație Steagu Roșu și au dorit să ne-o dea. Însă domnul primar nu a dorit și a venit cu asociația dânsului.
Legat de clubul Corona, acum câteva luni am cerut un audit, au fost tot felul de discuții și probleme. Am depus un proiect de hotărâre de Consiliu Local în acest sens, dar domnul primar a refuzat să-l pună pe ordinea de zi, deși conform legii avea obligația să-l pună în termen de 30 de zile. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, au existat și niște contre pe acest subiect.
Iar la două luni de zile după, domnul director de atunci a fost convins de către domnul primar să-și dea demisia. După care a ieșit în presă și a început să facă tot felul de acuzații legate de imixtiunea politicului și a domnului primar în conducerea acestui club.
Culmea, printr-un e-mail, fostul director m-a căutat și mi-a spus că nu e normal să vină la Corona acest domn Dedu, că el a avut un salariu de șase mii și ceva de lei și că domnul Dedu vine pe 5.000 de euro, că-și va aduce o gașcă de la București, că bugetul clubului va fi impactat etc. I-am răspuns la e-mail, am avut o discuție civilizată.
Care este logica lucrurilor? Acum noi nu avem director la Corona! Totul depinde de semnătura acelui director. Mi se părea normal ca director interimar să fie un om de sport, e directorul de la Direcția de Administrare Infrastructură Sportivă sau un om din Corona care ar putea să fie interimar.
Domnul Coliban a ales să pună director interimar un inginer de la Serviciul Public Local de Termoficare. Vă dați seama cât de inspirat a fost?! Eu cred că domnul Coliban are o slăbiciune pentru ingineri. Un inginer să conducă un club sportiv cum e Corona și să semneze niște hârtii care, la un moment dat, îi vor atrage o responsabilitate.
În continuare nu avem director la Corona, acel post va trebui scos la concurs, dar domnul primar începe din nou împotriva firii. Mi s-ar fi părut normal ca acest club să aibă mai întâi un director după un concurs și abia apoi să discutăm de acest manager sportiv sau cum vrea să fie adus domnul Dedu. Pentru că va veni pe un contract de activitate sportivă, deoarece nu poți să dai 5.000 de euro pe un contract de muncă, caz în care, bineînțeles, ar trebui să dea concurs de ocuparea a postul și să-l ia. Deci: va trebui să avem un director cu salariu de 6.000 și ceva de lei și care să primească ordine de la un manager, care la rândul lui să încaseze 5.000 de euro. Interesant! Un director care va purta toată răspunderea actelor pe care le semnează, întrucât acest club sportiv municipal e o instituție publică ce funcționează după niște reguli foarte clare. Un director care să ia niște decizii după spusele acestui manager. Mie nu mi se pare normal!
Sau poate acest concurs de director va fi câștigat de cine trebuie!? Ar fi foarte interesant de văzut condițiile în care se va desfășura și cine va fi câștigătorul, să vină un director și pe semnătura sa să răspundă legal pentru ceea ce se întâmplă în club, dar să-și primească directivele de la un manager sportiv.
O lipsă totală de viziune, așteptăm să vedem ce se întâmplă mai departe cu clubul Corona, pentru că este clubul brașovenilor, care trebuie să-i ajute pe copiii brașoveni și care trebuie să ne facă să fim mândru de el.
- REGIA USR: VICTIMIZAREA PRIMARILOR
Din păcate trebuie să conștientizăm această victimizare a USR-ului în toate primăriile din România. Dacă e să ne uităm bine, e hilar cum toți primarii USR, fie că vorbim de Coliban, de Clotilde Armand, Nicușor Dan sau Fritz de la Timișoara, ei bine toți primarii USR merg în aceeași linie: toți se plâng de sabotajul celorlalte partide, de lipsa de ajutor a sistemului și așa mai departe. Este ciudat să crezi că în fiecare municipiu unde ei sunt primari lucrurile se întâmplă la fel. De ce le e așa greu, pentru că dânșii sunt la putere?!
La Brașov Coliban e la putere, el e primar, nu e în opoziție să se victimizeze așa cum o face. Aceste situații mi se pare penibile, pentru că oamenii nu ne-au ales în funcții să ne plângem toată ziua de ceea ce nu putem face, ci ne-au votat pentru a face lucruri. Iar un primar are datoria de a-și asigura o majoritate, o majoritate pe care la Brașov au avut-o și nu și-au mai dorit-o. Sunt convins că în momentul în care au simțit că nu vor mai prinde alt mandat la Brașov și-au zis să treacă mai bine pe partea de victimizare, de ceartă, să facă circ pentru acolo se pricepe cel mai bine USR-ul”
Dan VÂJU
#InformatiaBrasovului
informatiabrasovului.ro
“informația” brașovului nu scapă nicio ocazie să-i pupe-n cur pe rusu și pătrașcu :)))))))hj
Cu foarte mare aplomb chiar!
Nici liberalii nu s-au remarcat cu nimic, in afara de vesnicele critici.Ca de altfel intreaga primarie brasoveana: primar,viceprimari,partidele din consiliul local,functionarii primariei.Realitatea de zi cu zi din Brasov, o dovedeste.