Primăria Coliban – Azi autorizăm, mâine ne sucim

În 2020 USR-ul victorios a clamat că „ și-a luat orașul înapoi”. Și că urmează să-l dea cetățenilor. După care am văzut că l-a dat peste bot cetățenilor.

Ultima găselniță de o incompetență atât de crasă încât dacă te uiți, curge pe scările primăriei, a fost o joacă absolut grotescă în care incompetența, lipsa de comunicare și tupeul aduc prejudicii cetățenilor.

Long story short, în Piața Unirii, în ultimii ani pe parcursul verii apărea un băruleț cu terasă. Mai o muzică fusion, mai un latte, mai o bere. Chiar anul trecut pe perioada FOV, la terasa respectivă au fost observați cum se „ mângâiau pe burtă” Coliban de Brașov și Fritz de Timișoara.

Anul acesta bărulețul nu a mai apărut pe perioada verii, în schimb la finalul lui septembrie a început să se ridice o construcție pe schelet metalic fix pe locul pe care în anii trecuți trona bărulețul. Nu se pune problema de legalitate pentru că am observat cum într-o dimineață agenții de la „ Locală” erau acolo și întrebau de autorizație. Autorizația exista! Și era emisă de către…Primăria Coliban. Cică dosarul ar fi fost depus prin luna mai 2022, proiectul a fost făcut de către o companie de arhitectură agreată de Primăria Brașov, comisia de avizare și-a dat acordul. Totul OK!

Numai că vineri pe la finalul programului de lucru pe la instituțiile de stat, pe grupul de whatsapp de presă al Primăriei Brașov apare o întrebare însoțită de o imagine a scheletului metalic. Întrebarea era dacă există autorizație de construire și cum a aterizat scheletul metalic acolo.

Pe grup vine răspunsul de la Poliția Locală care confirmă că există autorizație de construire. Cităm „  Buna ziua. Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții au verificat, în cursul zilei de astăzi, lucrările respective și au constatat ca exista atat  autorizație de construire, cat și abonament de ocupare a domeniului public. În ceea ce privește autorizația de construire, al carei numar este 432/09.09.2022, aceasta reprezinta un document emis de Primăria Municipiului Brașov, instituție căreia va recomandăm sa va adresati pentru a vi se pune la dispoziție documentul în cauză.

Totodată, va aducem la cunostinta ca Politia Locala Brașov va continua să monitorizeze lucrările de construire ce fac obiectul autorizatiei de construire anterior menționată, pentru a se asigura respectarea prevederilor acesteia. Mulțumesc”.

Numai că ieri, sâmbătă, în jurul prânzului a început demolarea scheletului metalic.

Nu îmi dau seama de ce? Dacă ai autorizație, abonament de ocupare a domeniului public, prin ce resort construcția ieri era demolată. S-a sucit Primăria USR-istă ?

M-am dus și am întrebat care e faza. Nimeni, nimic!

Eroare administrativă? Azi e, mâine nu e.

Personal nu mai înțeleg nimic.

Și nici chef să speculez nu mai am!

Aici ne-au adus echipa asta de amatori de grupa mică!

 

Dan VÂJU

#InformatiaBrasovului

informatiabrasovului.ro

One thought on “Primăria Coliban – Azi autorizăm, mâine ne sucim

  1. Nimic anormal.Acesta este felul in care actioneaza primaria si politia locala problemele Brasovului. Chiar daca le transmiti sa le fie rusine sau sa le fie jena, tot nu le pasa.Asa sunt ei.Asa sunt educati ei.Asa au primit ei ordine sa se comporte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *