Informația Brașovului a avut dreptate – Intervenții dure ale autorităților pe tema vămilor în Bulgaria și Republica Moldova. În România e aproape liniște pe tema contrabandei și a corupției din vămi

Raport al criminalității transnaționale: România a devenit o autostradă pentru substanțele interzise care traversează țară/ Vămile din România sunt penetrate de rețele de infracționalitate transfrontaliere/ Documentele confiscate de Brigada Fulger în Republica Moldova despre care ulterior au declarat că nu există, au dus la descinderi în forță ale autorităților în Bulgaria, Republica Moldova și România/ O vamă din Bulgaria are angajați vameși cu cetățenie americană/ La noi de ce nu e posibil așa ceva?/ Serviciile secrete din România – SRI, SIE, DGIA, DGA, DNA, DOS, DIPI  și nu numai, documentează rețele infracționale, factorul politic NU ține seamă de informări

Conform organizațiilor care realizează „Indicele global al crimei organizate” România este pe harta de tranzit a drogurilor de mare risc. Cu alte cuvinte, România se află pe această poziție ingrată nu pentru că așa spune „Informația Brașovului”, ci pentru că Global Initiative Against Transnational Organized Crime, o organizație cu sediul în Elveția, susținută de Departamentul de Stat al SUA a studiat problema, a pus cap la cap informațiile, a făcut mai multe analize și din asta a rezultat că România e sat fără câini, în care autoritățile fie sunt depășite, fie habar nu au în ce țară activează, fie sunt șpăguite cu sume astronomice, infractorii cumpărându-și astfel liniștea. Și acest veritabil „sindicat” al infractorilor dictează inclusiv numirile pe la vârful vămilor. Sau cel puțin așa se lăuda de Crăciun în holul hotelului Qosmo din Brașov un cetățean care a venit în vacanță, s-a cazat, a mâncat, a băut, s-a simțit bine și factura la final a fost „decontată”. De alt cetățean.

România este pe harta de tranzit a drogurilor de mare risc„Heroina este traficată din porturile georgiene de la Marea Neagră cu feribotul către Odessa sau către alte destinații din UE, cum ar fi România sau Bulgaria, după care intră pe ramura estică a rutei principale din Balcani pentru a fi traficate mai departe către Olanda și alte țări din Europa Centrală și de Vest. Se știe că rețelele infracționale de profil înalt stabilesc infrastructuri comerciale logistice legale pentru a facilita activitățile lor de trafic de droguri la scară largă, ceea ce indică infiltrarea infracțională a structurilor comerciale legitime. O serie de societăți din întreaga UE au fost utilizate pentru a ascunde aceste activități ilicite” (link aici).

A mai zis cineva asta? Păi a zis Informația Brașovului în cadrul mai multor articole. Articole care dezvăluiau că prin porturile de la Marea Neagra din Bulgaria și România ( Constanța Sud – Agigea folosită pentru țigări de contrabandă, tutun vrac, parfumuri și articole vestimentare contrafăcute, și Mangalia și Midia pentru produse petroliere cu acte falsificate, produse ce provin din țări supuse embargoului – Rusia), trece orice marfă, legală sau nelegală, cu acordul autorităților.

Articole ce au fost citite și de către oameni interesați de lumea în care trăiesc, dar și de instituțiile Statului Român. Instituții care se pare că stau cu degetul în gură, considerând articolele cel mult o maculatură, și pe autori niște descreierați răuvoitori, fierți pe conspirații.

            Adevărul? Citiți mai departe.

„România a devenit, de asemenea, o autostradă pentru drogurile din America de Sud. Infrastructura infracțională care a fost dezvoltată pentru a trafica cantități mari de heroină sau droguri sintetice este acum folosită și pentru a trafica cocaină. Această infrastructură este deghizată ca fiind legală pentru a analiza riscul și controlul autorităților. Cetățenii români care trăiesc în America de Sud, precum și sud-americanii din România, creează legături stabile pentru grupurile de crimă organizată interesate să dezvolte noi rute alternative. În ultimii ani, grupurile infracționale din Balcani, cum ar fi grupurile albaneze, sârbo-muntenegrene și bulgare, au fost din ce în ce mai mult implicate în contrabanda cu cocaină pe rutele maritime și în porturile de la Marea Neagră din Bulgaria și România. Deși țara servește drept centru de tranzit pentru comerțul cu cocaină, nu există o piață internă mare; cererea locală este scăzută din cauza prețului ridicat al drogului pe stradă”, scrie în raport (link aici).

Parcă am mai citit asta pe undeva. Oare în Informația Brașovului?

Link aici, aici, aici și aici.

Dar cu consumul de droguri cum stăm? Stăm bine! – „În timp ce canabisul este importat în România din Spania și Olanda, cea mai mare parte a substanței confiscate în țară este produsă pe plan intern. Canabisul este traficat din Serbia către România în apropierea punctului de trecere a frontierei Vatin / Stamora Moravița. S-a înregistrat recent o tendință de creștere a comerțului cu canabis, iar acesta continuă să fie cel mai frecvent consumat drog din țară, în principal de către adulții tineri. În România există o dezbatere în curs de desfășurare cu privire la legalizarea canabisului și a substanțelor canabinoide în scopuri medicale. Cu toate acestea, guvernul și Ministerul Sănătății se opun în mod deschis acestei sugestii. În plus, piața drogurilor sintetice din România este în expansiune. În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a producției de amfetamine și ecstasy și o scădere a prețurilor, deși datele arată că aceste droguri sunt în continuare mai scumpe în România decât în Europa de Vest. O creștere a consumului de droguri sintetice a fost raportată în locații precum centrele universitare și capitala București. Ecstasy (MDMA) este traficat în România în principal din Germania și Țările de Jos, iar amfetaminele din Germania, Belgia și Bulgaria”, scrie în document (link aici).

Cum intră drogurile de mare risc în țară? Evident, prin Vamă!

Cine are datoria de a păzi Vămile României, vămi care sunt oricum făcute șvaițer? Păi Poliția de Frontieră și Agenții Vamali.

Își fac aceștia treaba pentru care sunt plătiți de Statul Român? Evident, NU. Se pare că își fac treaba pentru care sunt plătiți de persoane interesate să facă contrabandă.

Suntem cu toții expuși traficului și consumului de droguri? DA! A ajuns infracționalitatea transfrontalieră să facă legea în România? Păi a ajuns! Și face asta de mult timp. Timp în care noi habar nu aveam, pentru că instituțiile au avut grijă să pună batista pe țambal și să anunțe din când în când fie că au mai prins câte un traficant, a destructurat o rețea sau au găsit în urma raziilor șoferi care aveau cocktail de substanțe în sânge. La TV se vorbește de cocaină, ecstasy și marijuana de zici că cresc în copac.

Dar nimeni, niciodată nu sau dus să ceară socoteală Poliției de Frontieră și Vămii Române. Băi oameni buni, DROGURILE NU CRESC ÎN COPACI! DROGURILE SUNT ADUSE DIN AFARA ȚĂRII! Pentru că vameșii și polițiștii de frontieră nu-și fac treaba conform fișei postului. Fie habar nu au ce e aia, fie închid ochii și încasează șpaga. Și fac asta fără să se gândească măcar un minut că substanțele astea nenorocesc oameni, unii dintre ei preadolescenți. Oameni care devin tulburați și pun presiune pe familiile lor. Oameni ale căror acțiuni nasc adevărate drame.

Vedeți voi Frăția Vameșilor neavând somn din cauza asta? A ieșit vreun vameș sau polițist de frontieră să spună că își dă demisia pentru că mor adolescenți din cauza drogurilor. Sau că drogangii notorii, care se și filmează și se laudă pe TikTok că sunt consumatori de Oxicodon, omoară oameni nevinovați după ce se urcă la volan și conduc într-o stare avansată de intoxicare produsă de droguri?

O vedeți voi pe Florentina Ioanei, șefa Biroului Vamal de Frontieră Constanța, sau pe oamenii din subordinea ei nedormind noaptea pentru că prin vama ei trec droguri, țigări, parfumuri contrafăcute, mărfuri nedeclarate sau bunuri cu acte de provenință false? Oare cum se justifică în fața șefului ei direct că atât presa cât și organismele internaționale, nu numai că spun, dar și dovedesc că și-a tras vama pe persoană fizică, împreună cu Frăția Vameșilor?

E absolut strigător la cer acest aspect. Pentru că suntem în stare să punem pariu faptul că toate acțiunile ilegale sunt documentate de către SRI, SIE, DGIA, DGA, DNA, DOS, DIPI. Plus alte câteva instituții din 3 sau 4 litere. Și cu toate acestea sunt unii care nu vor nicicum să cerceteze contrabanda din vămile României și să o stopeze. Toți din tagma politicienilor. Nici Iohannis, președintele țării și șeful CSAT, nici Ciolacu, prim-ministrul României, nici ministrul finanțelor, Marcel Boloș, în subordinea cui se află vămile, nici Marcel Muțescu, șeful Autorității Vamale Române.

Și dacă la noi nu se poate, pentru că suntem de absolut tot rahatul (să ne fie scuzată scăparea), la alții se poate.

Pe 21 februarie 2024, Informația Brașovului publica articolul „Legătura dintre documentele găsite de „mascații” la „Congresul contrabandiștilor” de la Chișinău și ședința CSAT de astăzi/ Război economic cu complicitatea autorităților din România/ Rutele de contrabandă/ Fraudarea TVA cu ajutorul…bulgarilor” (link aici), articol în care devoalam faptul că, cităm „ Săptămâna trecută la Chișinău a avut loc, așa cum frumos glăsuiește în limba română cu accent de Moldova (republica) presa moldovenească, un „congres al autorităților criminale din Moldova și Ucraina…”.

Pe scurt  – La Chișinău, la finalul lui februarie 2023, brigada Fulger a intrat în forță peste niște băieți „buni” care discutau despre destabilizarea economiilor locale în Europa de Est ( Moldova, România, Grecia și Bulgaria), cu scopul de a crea sărăcie în masă, foame și întreruperea lanțurilor de aprovizionare, atac asupra democrației prin destabilizare politică, promovarea partidelor extremiste, înființarea de ONG-uri care să promoveze politica Kremlinului și a lui Taica Putin și război economic total, colaps economic, fraude financiare, acțiuni de dezinformare și propagandă cu bani din circuite financiare ilegale. Plus susținerea cu banii obținuți din contrabandă a facțiunilor teroriste din Orientul Mijlociu, gen Hezbollah și a războiului din Ucraina.

Menționam în acest articol căBrigada Fulger a confiscat o documentație care conținea hărți ale României, Bulgariei, Moldovei și Greciei care conținea rutele de transport rutier, maritim și fluvial pentru mărfuri de contrabandă, orele în care este sigur să treci pe acolo, numere de telefon ale vameșilor și polițiștilor de frontieră care și-au arătat disponibilitatea de a ajuta această (nici nu știu cum să-i spunem, probabil mafie), precum și contactele resurselor locale – depozite ilegale sau discrete, firme de curierat din Turcia, cu cele cinci terminale-depozit din București și Ilfov, șefi teritoriali de instituții. Precum și alte chestii de îți crește barba instantaneu.” (link aici).

În urma publicării articolului, ne-a fost transmis pe cale neoficială de către conducerea Brigăzii Fulger faptul că nu au fost găsită nici o documentație ca aceea la care am făcut referire – rute, contacte, resurse locale. Și chiar dacă ar fi fost găsită, documentația respectivă nu reprezintă o informație destinată publicării și simpla referire la ea poate fi considerată un amestec într-o anchetă oficială.

Oficial, din punctul de vedere al autorităților din Republica Moldova, documentația respectivă nu există!

              Numai că la data de 26 martie 2024, în România, au loc 79 de percheziții la traficanți de țigări într-un dosar cu prejudiciu uriaș. Un polițist și inspectori antifraudă ar fi ajutat gruparea (link aici). Percheziţiile au avut loc în judeţele Arad, Suceava, Dolj, Călăraşi, Sibiu, Iaşi, Teleorman, Mehedinţi, Timiş, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa şi Bucureşti, iar peste 50 de persoane urmează să fie audiate. Prejudiciul în acest caz se ridică la aproape 13 milioane de euro.
Potrivit informațiilor, ar fi implicați patru funcționari publici, printre care un polițist de frontieră și doi inspectori de la antifraudă. Ei ar fi protejat gruparea și ar fi ajutat-o să aducă țigările în țară și să le pună în vânzare.

               Se pare că o parte din zecile de tone de tutun vrac descoperit la cele trei fabrici ilegale, a intrat în România prin terminalul port container de la Agigea.

               Facem o paranteză aici. Florentina Ioanei, șefa de Birou Vamal de Frontieră Constanța, ne poate spune despre chestia asta ceva? Sau și-a luat, ca de regula, din nou concediu medical?

               La data de 3 aprilie 2024 directoarea Agenției Vamale din Bulgaria, Petya Bankova, s-a aflat în centrul unei operațiuni anticorupție. Ea a fost numită în această funcție pe 20 februarie 2024. Oficiali ai poliției, jandarmeriei și ai Agenției de Stat „Securitate Națională” (SANS) au lansat o operațiune coordonată, efectuând percheziții la biroul și reședința lui Bankova, precum și la sediul adjunctului acesteia, Ludmil Marinov (link aici).

Motivul? Cităm – „Operațiunea ar viza o rețea de contrabandă care ar avea legătură cu Nikolay Nikolov-Paskal, o figură-cheie în contrabanda cu țigări. Rapoartele din mass-media sugerează că rețeaua a funcționat cu impunitate timp de aproape trei decenii, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la amploarea corupției din cadrul agenției vamale.” (link aici).

Și continuăm – „autoritățile au confiscat note din biroul lui Bankova care detaliau planurile de desființare a canalelor de contrabandă.” (link aici).

Și încă un citat extrem de interesant a lui Bankova, care ar trebui să-i dea de gândit domnului Muțescu, președintele Autorității Vamale Române   – „După cum știți, în acest moment există angajați americani la granița de la „Kaptain Andreevo” și asta este în întregime din inițiativa mea și din dorința lor ca parteneri, pentru că acesta este singurul mod de lucru. Iată, eu sunt prima lor victimă – a noii Comisii pentru Confiscarea Averilor Dobândite Ilicit, dar nu voi renunța” (link aici).

Pe 4 aprilie 2024 mai vine o veste, din Republica Moldova de această dată. Igor Talmazan, șef al Serviciului Vamal al Republicii Moldova a demisionat. El a făcut asta în contextul în care la Postul Vamal al Aeroportului din Chișinău, șapte inspectori vamali sunt bănuiți de fapte de corupție.

            Am înțeles! Conform documentelor confiscate la Chișinău la finalul lui februarie 2024 și care nu există, autoritățile din România, Bulgaria și Republica Moldova sau pus în mișcare. Și au ales tematica țigărilor de contrabandă. Probabil urmează și drogurile, dar ne e greu să credem.

Inerția nefăcutului nimic e foarte mare!

Să tragem și o concluzie.

            Autoritățile din România sunt dezinteresate ca în țara asta, vreodată, să meargă lucrurile bine. Drept dovadă stă până și declarația directoarea Agenției Vamale din Bulgaria, Petya Bankova – „…există angajați americani la granița de la „Kaptain Andreevo” și asta este în întregime din inițiativa mea și din dorința lor ca parteneri, pentru că acesta este singurul mod de lucru.”

            Dacă la bulgari pot fi angajați americani la graniță, la noi de ce nu se poate? Deranjează? De ce deranjează? Pentru că noi nu suntem în stare să eradicăm fenomenul infracțional din vămi? Sau pentru că ne plac șpăgile, banii negri, banii celor care ne nenorocesc copiii?

Domn Alexandru Dudu, vicepreședinte la Autoritatea Vamală Română, domn Vasile Marica, președintele sindicatului SED LEX, vă pretindeți oameni serioși și dedicați cauzei. Nu dați unul-două telefoane pe la pe la colegii din Bulgaria și Moldova? Sau mai simplu, să dați un telefon avocatului lui Petrof, director al Direcției Regionale Vamale București, care e pe arest? Ca să vedeți ce acorduri de recunoaștere au făcut șefii vămilor din Moldova și Bulgaria, inclusiv Petrof? Oare ce nume au dat? Ce liste cu nume, date certe, sume și conturi au procurorii? Cum rămâne? Trage-ți pe dreapta sau ieșiți la pensie. Unchiul SAM nu știe de gluma! Nici nu ia șpagă! El doar ascultă! Ascultă TOT!

            Domn Muțescu, vă rugăm noi frumos, SCHIMBAȚI TOATĂ CONDUCEREA VĂMII CONSTANȚA! Aduceți americani!

Militarizați vămile României! Obligați companiile care operează în vămi să obțină coduri Ncage și certificate de securitate.

            Situația este extrem de gravă!

 

#InformațiaBrașovului

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *